Francois Hollande: Germania nu a vrut să izoleze Marea Britanie

141
Francois Hollande: Germania nu a vrut să izoleze Marea Britanie - francoishollande-1353694166.jpg
Președintele francez, Francois Hollande, a afirmat astăzi, după eșecul negocierilor privind bugetul multianual al UE, că Germania 'nu a vrut să izoleze Marea Britanie' la Consiliul European, dar 'Franța și Germania și-au jucat perfect rolul pentru a face Europa să avanseze', transmite AFP.

'Germania nu a vrut să izoleze Marea Britanie, iar Franța a dorit ca țările coeziunii, atașate politicilor de creștere și politicii agricole comune, să se poată face auzite', a sintetizat șeful statului francez desfășurarea summitului european. În opinia sa, Franța și Germania s-au aflat 'în centrul' negocierilor.

Cancelarul german, Angela Merkel, și președintele francez, Francois Hollande, s-au întâlnit pe rând vineri dimineață cu premierul britanic, David Cameron, care a fost susținut de premierii suedez și olandez, alți doi lideri din rândul celor care sprijină o reducere și mai semnificativă a bugetului european propus de președintele Consiliului, Herman van Rompuy. Potrivit unui diplomat britanic, doamna Merkel ar fi manifestat 'simpatie' față de poziția Marii Britanii. 

Sursa: Agerpres


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 01 Noiembrie 2012
Stire din Actual : Șomajul crește  și în Germania
Pagina a fost generata in 1.4856 secunde