GALERIE FOTO / MĂCEL ÎN GAZA. Peste 40 de morți și 1.000 de răniți, în ziua inaugurării Ambasadei SUA din Ierusalim

508

Articole recomandate

Cel puțin 41 de palestinieni au fost uciși luni în Fâșia Gaza de soldați israelieni la frontieră, unde zeci de mii de persoane protestează împotriva mutării la Ierusalim a Ambasadei SUA din Israel, conform unui nou bilanț transmis de Ministerul Sănătății local, conform AFP și dpa.


Alte aproape 1000 de persoane au fost rănite de focurile de armă trase de forțele israeliene, a mai menționat Ministerului Sănătății din Gaza.


Guvernul palestinian acuză Israelul de comiterea unui "masacru oribil". Într-un comunicat, purtătorul de cuvânt al guvernului palestinian, Youssouf al-Mahmoud, cere "o intervenție internațională imediată pentru a opri masacrul oribil comis în Gaza de forțele de ocupație israeliene împotriva poporului nostru eroic".


Armata israeliană a transmis la rândul său printr-un comunicat că forțele sale "răspund cu mijloace de dispersare și focuri de armă și acționează în conformitate cu procedurile standard" pentru a răspunde celor peste 35.000 de 'insurgenți' palestinieni.


Ziua de luni a devenit totodată cea mai sângeroasă zi a conflictului israeliano-palestinian de la războiul din 2014 din Fâșia Gaza.


Zeci de mii palestinieni au manifestat luni în diferite puncte din apropierea frontierei dintre Fâșia Gaza și Israel, iar grupuri mici au încercat să se apropie periculos de bariera de securitate păzită de armata israeliană.


Transferul ambasadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim, care are loc în cadrul unei ceremonii ce se desfășoară luni, concretizează promisiunea făcută la 6 decembrie anul trecut de președintele american Donald Trump, când acesta a anunțat și recunoașterea Ierusalimului drept capitală a statului Israel - decizie ce a marcat o ruptură față de ultimele decenii de diplomație americană și care a generat satisfacție în rândul israelienilor și furie printre palestinieni. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8186 secunde