Hong Kong: 26 de persoane arestate după ciocniri între poliție și manifestanți

176
Hong Kong: 26 de persoane arestate după ciocniri între poliție și manifestanți - hong-1413621114.jpg

Articole recomandate

În total 26 de persoane au fost arestate în cursul ciocnirilor dintre poliția din Hong Kong și manifestanți prodemocrație care au încercat să ocupe din nou o tabără demontată cu o zi înainte de autorități, a informat sâmbătă poliția locală, citată de AFP.
Manifestanții, în număr de 9.000 în jurul orei locale 03.00 (vineri, 19.00 GMT), au reușit să ocupe din nou artera principală din cartierul foarte populat Mong Kok, în zona continentală a fostei colonii britanice, potrivit Agerpres.ro.
În urma violențelor au fost răniți 15 membri ai forțelor de ordine, precizează un comunicat al poliției.
Forțele de ordine, care au demontat această tabără cu o zi înainte, au încercat să îi respingă pe manifestanții dotați cu umbrele pentru a se proteja de gazele cu piper și de bastoane, însă la răsăritul soarelui s-au retras, în uralele mulțimii.
Unii dintre militanți s-au grăbit să monteze din nou baricadele, în timp ce alte mii de persoane s-au așezat pe carosabil pentru a bloca circulația.
Această nouă noapte de violențe riscă să compromită și mai mult întoarcerea la masa dialogului propusă de guvernul local studenților, vârful de lance al protestelor, pentru a pune capăt blocării arterelor rutiere.
Taberele montate pe carosabil cu începere de la 28 septembrie au perturbat serios activitatea la Hong Kong și activitatea cotidiană a celor peste șapte milioane de locuitori din acest teritoriu semiautonom aflat în extremitatea de sud a Chinei, care cunoaște cea mai gravă criză politică de la retrocedarea către China în 1997.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 08 Martie 2014
Stire din Actual : Manifestație prorusă la Donețk
Pagina a fost generata in 1.9778 secunde