Întâlnire decisivă în Scoţia. „Dacă va fi un eşec, vor continua conflictele şi haosul în lume”

107
Întâlnire decisivă în Scoţia. „Dacă va fi un eşec, vor continua conflictele şi haosul în lume” - fonintalniredecisivapatriciaespi-1635168642.jpg

Articole de la același autor

Cu mai puțin de o săptămână până la începutul conferinței pentru schimbări climatice de la Glasgow, cunoscută și sub numele de COP26, cel mai înalt oficial al ONU în domeniul climei emite un avertisment puternic cu privire la consecințele gazelor cu efect de seră necontrolate și spune că securitatea și stabilitatea la nivel mondial s-ar putea deteriora, informează The Guardian.

Patricia Espinosa, secretarul executiv al Convenţiei-cadru a ONU privind schimbările climatice (UNFCCC), a acordat un interviu publicației The Observer, ediția de duminică a cotidianului britanic The Guardian, în care a declarat că la momentul actual este în joc stabilitatea țărilor și obiectivele la care s-au angajat acestea.

„Ne aflăm în punctul în care vorbim cu adevărat despre păstrarea stabilității țărilor, păstrarea instituțiilor pe care le-am construit de-a lungul atâtor ani și păstrarea celor mai bune obiective la care statele s-au angajat împreună. În scenariul cel mai catastrofal, lumea s-ar confrunta cu fluxuri masive de persoane strămutate din cauza schimbărilor climatice”, a punctat Patricia Espinosa.

Impactul ar fi în cascadă, a spus oficialul ONU, subliniind că dacă țările nu reușesc să combată schimbările climatice, lumea se va confrunta cu o criză a securității alimentare.

„Eșecul combaterii schimbărilor climatice ar face ca milioane de oameni, mult mai mulți decât în prezent, să devină vulnerabili la situații teribile, grupuri teroriste și grupuri violente. Scenariul acesta ar conduce la multe surse de instabilitate”, a avertizat Patricia Espinosa.

Aceasta a mai spus că îngrijorările ei nu se referă doar la problemele de mediu. „Este vorba și despre întregul sistem pe care noi l-am construit. Știm ce au provocat crizele migrației în trecut. Dacă suntem atenți putem observa că într-un număr și mai mare, nu numai migrația internațională, ci și migrația internă, poate provoca probleme foarte grave”, a evidențiat secretarul executiv al UNFCCC.

Ultimele semnale de alarmă înainte de COP26

Avertismentele neobișnuit de dure făcute de Patricia Espinosa, cunoscută în mod obișnuit drept un diplomat rezervat, au fost făcute în contextul pregătirilor finale pentru discuțiile summitului COP26 de la Glasgow.

De asemenea, liderii politici din G20, grupul celor mai mari economii dezvoltate și în curs de dezvoltare din lume, se vor reuni la Roma weekendul viitor (30 - 31 octombrie) pentru două zile de discuții preliminare, iar ulterior vor zbura către Marea Britanie pentru a se alătura celorlalți aproximativ 100 de șefi de stat sau de guvern pentru discuțiile din cadrul COP26. Patricia Espinosa a fost ministru de externe în guvernul mexican, iar din 2016 și-a asumat rolul de coordonator al ONU privind schimbările climatice. Ea împărtășește responsabilitatea principală pentru discuțiile din cadrul summitului climatic Glasgow alături de Alok Sharma, ministrul britanic al Întreprinderilor în guvernul condus de Boris Johnson și președinte al COP26. Cei doi au misiunea ca între 1 și 12 noiembrie să aducă la masa negocierilor delegațiile din aproape 200 de țări și să încerce ca acestea din urmă să se angajeze că vor pune în aplicare obiectivele Acordului Climatic semnat la Paris în 2015. Sharma și Espinosa au sarcina de a-i face pe trimișii țărilor la COP26 să adere la un set de prevederi clare privind reduceri substanțiale ale emisiilor de gaze cu efect de seră în următorul deceniu. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8614 secunde