Iranul va accepta vizite surpriză la instalațiile sale nucleare

99

Articole recomandate

Aplicarea protocolului adițional de către Iran care prevede inspecții surpriză la instalațiile sale nucleare este inclusă în etapa finală a planului său prezentat la Geneva, a afirmat, ieri, șeful negociatorilor iranieni din dosarul nuclear, Abbas Araghchi, rectificând o declarație precedentă.

Aceste declarații au fost făcute la Geneva, unde s-a încheiat, ieri, cea de-a doua zi de negocieri pe tema programului nuclear iranian controversat, constituind un test pentru credibilitatea schimbării proclamate de noua președinție iraniană.

"Aceste probleme nu sunt prevăzute în prima etapă a planului nostru, dar fac parte din ultima etapă", a declarat Araghchi, citat de agenția Irna, referindu-se la planul prezentat, marți, de Iran grupului 5+1 (Statele Unite, Marea Britanie, Rusia, China, Franța și Germania).

El a fost întrebat de jurnaliștii iranieni dacă aplicarea Protocolului adițional la Tratatul de neproliferare și problema nivelului de îmbogățire a uraniului fac parte din oferta iraniană prezentată marilor puteri, relatează AFP. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 28 Septembrie 2013
Stire din Actual : Rohani promite negocieri de bună-credință
Luni, 16 Septembrie 2013
Stire din Actual : Vladimir Putin  va vizita Iranul
Pagina a fost generata in 0.3093 secunde