Israel / Bombardamente asupra mai multor locuințe ale unor oficiali Hamas

101
Israel / Bombardamente asupra mai multor locuințe ale unor oficiali Hamas - atac222-1405493609.jpg

Articole recomandate

Aviația israeliană a bombardat, în noaptea de marți spre miercuri, locuințele mai multor oficiali ai mișcării islamiste Hamas în Fâșia Gaza.
Astfel, potrivit unor oficiali israelieni, avioane de luptă au atacat miercuri domiciliul unui oficial de rang înalt din cadrul Hamas, Mahmoud al-Zahar.
În momentul bombardării, în această locuință din orașul Gaza nu se afla nicio persoană, au anunțat surse din domeniul securității și martori, adăugând că domiciliile alltor oficiali ai Hamas au fost atacate în cursul unor raiduri aeriene separate, transmite B1.ro.
Potrivit unor martori, cel puțin două rachete au atins locuința cu patru etaje a lui Mahmoud al-Zahar, cauzând pagube semnificative inclusiv într-o moschee și în locuințele din apropiere.
Atacurile israeliene au vizat, de asemenea, locuința din Gaza a lui Bassem Naim, un alt oficial de rang înalt al Hamas, și casele fostului ministru al Sănătății Fathi Hammad și deputatului Ismail al-Ashqar.
Noi raiduri israeliene în Fâșia Gaza s-au soldat, în noaptea de marți spre miercuri, cu moartea a trei persoane. Astfel, bilanțul ofensivei israeliene în această zonă a ajuns a 200 de morți.
Anterior, premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a declarat că Israelul este nevoit să extindă și să intensifice operațiunile militare în Fâșia Gaza.
"O soluție diplomatică ar fi fost mai bună, iar noi am încercat să adoptăm această opțiune prin acceptarea propunerii de armistițiu făcută de Egipt", a spus Netanyahu.
"Hamas nu ne-a lăsat altă opțiune decât să extindem și să intensificăm campania militară", a subliniat el.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4304 secunde