Israel: Pedepse de până la 20 de ani de închisoare pentru cei care aruncă pietre

324
Israel: Pedepse de până la 20 de ani de închisoare pentru cei care aruncă pietre - 20100818sahrsz-1414937043.jpg

Articole recomandate

Guvernul israelian a adoptat duminică o modificare care prevede înăsprirea pedepselor pentru cei care aruncă pietre și care poate ajunge până la 20 de ani de închisoare, o decizie ce survine pe fondul escaladării tensiunilor la Ierusalim, informează AFP și EFE.


Potrivit EFE, premierul israelian Benjamin Netanyahu a analizat duminică, la reuniunea săptămânală a Consiliului de Miniștri, recentele tulburări din Ierusalim și a subliniat că 'Israelul adoptă măsuri viguroase împotriva teroriștilor și a celor care aruncă pietre, bombe incendiare, petarde și artificii'.

'Toate acestea au ca obiectiv restabilirea calmului și securității în întregul Ierusalim. Am ordonat o întărire masivă (a măsurilor de securitate) și folosirea de mijloace suplimentare pentru a garanta respectarea legii și ordinii în capitala Israelului', a spus Netanyahu.

Șeful executivului israelian a adăugat că 'islamiști radicali răspândesc falsa credință că încercăm să provocăm daune moscheii Al Aqsa și recurg la violențe pentru a-i împiedica pe evrei să meargă la Muntele Templului. Nu vom permite ca acest lucru să se întâmple. Suntem hotărâți să menținem acest statu quo', scrie Agerpres.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.7922 secunde