Juncker: Situația fiscală a Ciprului este mai gravă decât cea a Greciei

181
Juncker: Situația fiscală a Ciprului este mai gravă decât cea a Greciei - jeanclaudejuncker-1355667585.jpg
Situația fiscală a Ciprului, a cincea țară din zona euro care a cerut ajutor financiar extern, este mai serioasă decât cea a Greciei, iar pericolul a fost ignorat de piețele financiare, a declarat șeful Eurogroup, Jean-Claude Juncker.

"Prioritatea mea pe termen scurt pentru 2013 este Cipru. Este o problemă care nu trebuie subestimată, pentru că este mai serioasă decât Grecia. Această situație nu este luată în considerare de piețele financiare internaționale sau de presă", a spus Juncker, citat de cotidianul elen Kathimerini.

Băncile din Cipru au nevoie de circa 9,3 miliarde de euro pentru recapitalizare, potivit unui raport preliminar.

Fonduri de încă 6 miliarde de euro ar putea fi necesare pentru a refinanța datorii ale statului, iar 1,5 miliarde de euro pentru acoperirea de deficite fiscale, a declarat în noiembrie ministrul de Finanțe al Ciprului, Vassos Shiarly.

Totalul ar ajunge, astfel, la 16,8 miliarde de euro, aproape cât PIB-ul Ciprului, de 17,9 miliarde de euro.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5752 secunde