Jurnalist rus, asasinat la Kiev. Mașina acestuia a explodat în mers

417
Jurnalist rus, asasinat la Kiev. Mașina acestuia a explodat în mers - jurnalistrus-1469025368.jpg
Jurnalistul rus Pavel Șeremet a fost ucis, ieri, în urma exploziei unei bombe plasate sub mașina în care se afla, pe o stradă din centrul Kievului, a anunțat publicația electronică ucraineană Ukrainska Pravda, precum și agențiile de presă EFE, AFP și RIA Novosti.

Explozia a avut loc în jurul orei locale 07.45 (04.45 GMT) la intersecția dintre străzile Bogdan Hmelnițki și Ivan Franko, la câteva minute după ce jurnalistul plecase de acasă spre postul de radio Vesti, unde urma să modereze o emisiune.

Autoturismul în care se afla Șeremet aparținea redactorului șef al publicației Ukrainska Pravda, Alena Pritula, care nu se afla în mașină în momentul exploziei. Pritula este actuala soție a lui Pavel Șeremet.

Incendiul izbucnit în urma exploziei a fost stins de echipaje de pompieri sosite rapid la fața locului. În urma deflagrației, pe autostradă s-a format o groapă cu un diametru de 50 cm, potrivit publicației ucrainene UNN.

Până în prezent, poliția nu a prezentat nicio versiune oficială a cauzelor posibile ale exploziei, scrie EFE. Potrivit agenției de presă ucrainene UNIAN, care citează surse din cadrul forțelor de ordine, un dispozitiv exploziv amplasat sub mașină s-ar afla la originea deflagrației.

La locul incidentului s-a deplasat șefa poliției ucrainene Hatia Dekanoidze, conform mass-media locale. "Pavel Șeremet a fost un bun prieten al meu. El este primul jurnalist căruia i-am acordat un interviu. A fost un jurnalist foarte bun, așa că pentru mine este o chestiune de onoare să aflu cine l-a ucis", a declarat Hatia Dekanoidze.

Moartea lui Pavel Șeremet "este o teribilă tragedie", a declarat la rândul său președintele ucrainean Petro Poroșenko, asigurând că "cei vinovați vor fi pedepsiți".

Și premierul ucrainean Volodimir Groisman a postat un mesaj pe Facebook. "Ziua a început cu o veste teribilă. Cunoscutul jurnalist Pavel Șeremet a fost ucis în această dimineață", a scris șeful executivului de la Kiev, citat de Reuters.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3508 secunde