Elena Udrea:

"La Constanța, supărarea mare e a oamenilor lui Mazăre"

1501

Articole de la același autor

Controversele din rândul democrat-liberalilor sunt alimentate, în continuare, de susținătorii lui Dănuț Moisoiu. Neconsolați la gândul excluderii lui Moisoiu, a lui Narciz Amza și a Mădălinei Popa din partid, oamenii din jurul lor agită spiritele în prezent cu un așa numit memoriu prin care solicită schimbarea Elenei Udrea din calitatea sa de coordonator al organizației județene. Mai mult decât atât, "vechea gardă" a PD-L cere anularea deciziilor dispuse de Udrea și revenirea în partid a celor care au fost excluși.

Ion Popescu: "Grupul lui Moisoiu e masa de manevră a PSD Constanța"
Conducerea județeană a partidului nu vede însă cu ochi buni inițiativa lui Macovei& Co (Remus Macovei, fost secretar general al PD-L Constanța) și consideră că gestul lor nu reprezintă decât o tentativă disperată de repunere în funcții a celor cunoscuți drept "oamenii lui Mazăre". "Nu există niciun memoriu în realitate. E vorba de cele 254 de semnături adunate pentru convocarea unui Consiliu de Coordonare Local cărora li s-au adăugat alte semnături, alături de o frază prin care se cere schimbarea doamnei Udrea. Însă de aici și până la un memoriu e mult", a ținut să precizeze liderul organizației județene, avocatul Ion Popescu. El a specificat, totodată, că lui, în calitate de președinte al PD-L Constanța, nu i s-a adus la cunoștință existența vreunei contestații sau a unui memoriu care să fi fost înaintat la centru.
În ceea ce privește un eventual consens la care ar putea ajunge noua conducere a PD-L Constanța cu susținătorii lui Moisoiu, Ion Popescu a subliniat faptul că acest aspect este puțin probabil: "Acțiunile lor din ultimele zile nu sunt conforme cu statutul și regulamentul partidului, fapt pentru care Biroul Permanent Local și Biroul Permanent Județean vor da sancțiuni statutare. Nu plânge nimeni după ei! Pot foarte bine să se ducă la partidul pe care l-au susținut, să se ducă să-și caute adăpostul la PSD, din moment ce grupul lui Moisoiu este masa de manevră a social-democraților constănțeni".
Popescu a adăugat, de asemenea, că "PSD-ul este dezamăgit, dezolat că nu mai știe ce să facă, de vreme ce oamenii pro PSD nu mai votează în cadrul consiliului local".
Referitor la desemnarea Elenei Udrea în calitate de coordonator al organizației județene, liderul PD-L a explicat că decizia a fost luată ca urmare a rezultatelor slabe obținute la alegerile locale din acest an, Constanța alăturându-se celorlalte șapte organizații din țară în care au fost dispuse măsuri de la centru.

"Cei care puteau să facă jocul lui Mazăre au fost excluși din partid"
Negând existența unui astfel de memoriu la sediul PD-L din Modrogan, București, Udrea a atacat dur demersurile democrat-liberalilor constănțeni, susținând că, "de fapt, supărarea mare e a grupului lui Moisoiu, a nepotului său, Mihai Bobe, a unor oameni care se aflau în serviciul lui Radu Mazăre". În același timp, secretarul executiv al PD-L a declarat: "Acești pedeliști au fost, în timpul campaniei electorale, cu domnul Moisoiu în teritoriu, cerând oamenilor noștri, candidați la primării, să renunțe la cursa electorală în favoarea celor de la PSD". Nu în ultimul rând, coordonatorul organizației județene a PD-L a apreciat că motivul tuturor disputelor iscate în ultimul timp este, de fapt, "că cei care puteau să facă jocul lui Mazăre au fost excluși din partid", ceea ce, inevitabil, a atras după sine neputința lor de a mai vota ceva în favoarea edilului.

Popescu și Constantin nu recunosc CCL-ul convocat sâmbătă
Ca o ultimă încercare de anulare a deciziei de dizolvare a conducerii organizației municipale, pedeliștii contestatari au convocat, pentru sâmbătă, un Consiliu de Coordonare Locală. CCL-ul nu este însă recunoscut nici de noul lider al organizației municipale, Florian Constantin, nici de președintele organizației județene. Atât Constantin, cât și Popescu susțin că documentul, respectiv convocatorul CCL-ului de sâmbătă, este ștampilat, dar nu poartă nicio semnătură. "Situația e cu atât mai îndoielnică cu cât ștampilele PD-L au fost predate noii conduceri, mai exact, domnului Constantin. Prin urmare, e firesc să ne întrebăm cum anume au ștampilat ei comunicatul, respectiv convocatorul?! E clar că au păstrat o ștampilă", a conchis Ion Popescu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5694 secunde