Legislativul portughez a respins bugetul țării pe 2022

97
Legislativul portughez a respins bugetul țării pe 2022 - parlamentportughez-1636034062.jpg

Articole de la același autor

Consiliul de Stat, organul consultativ al preşedintelui portughez Marcelo Rebelo de Sousa, a aprobat miercuri propunerea sa de dizolvare a parlamentului, după ce parlamentarii au respins săptămâna trecută proiectul guvernului privind bugetul de stat pe 2022. Decizia consiliului deschide astfel calea alegerilor anticipate.

Majoritatea membrilor consiliului au aprobat dizolvarea parlamentului, potrivit unui comunicat al biroului preşedintelui, care nu precizează însă când ar putea avea loc alegerile anticipate, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.

Rebelo de Sousa trebuie să semneze decretul de dizolvare a parlamentului, iar ziarul portughez Expresso a relatat că el are nevoie de timp pentru a reflecta asupra datei. Președintele s-a întâlnit cu principalele partide politice în weekendul trecut şi majoritatea i-au declarat că alegerile ar trebui să aibă loc în ianuarie.

Respingerea bugetului de către parlament nu declanşează automat alegeri, dar preşedintele, care urmează să se adreseze naţiunii joi seară, a avertizat înainte de vot că nu va avea altă opţiune.

Respingerea proiectului de lege a pus capăt efectiv celor şase ani de relativă stabilitate sub prim-ministrul socialist Antonio Costa.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.9993 secunde