Lider important al Statului Islamic, ucis într-un raid aerian
Articole recomandate
Un lider militar important al rețelei teroriste Stat Islamic a murit în urma unui raid aerian efectuat în Irak de coaliția coordonată de SUA, a anunțat un oficial american, citat de Reuters pe pagina electronică.
Abu Wahib, principalul lider militar în provincia Anabar al rețelei Stat Islamic, a fost ucis, în data de 6 mai, într-un raid aerian, a anunțat, luni, Peter Cook, purtătorul de cuvânt al Pentagonului.
Raidul a vizat un vehicul în apropiere de orașul Rutba, în care se afla Abu Wahib și alți trei membri ai grupării extremiste, a mai precizat Cook.
"Conducerea ISIL (Stat Islamic n.red) a fost grav afectată de eforturile coaliției și acesta este un exemplu în acest sens", oficialul american adăugând că "Este primejdios să fii un lider ISIL în Irak și Siria (...)"
Stat Islamic, un grup islamist militant, a ocupat o mare parte din provincia Anbar în anul 2014, însă, începând de anul trecut, forțele de securitate irakiene au reușit să elibereze o serie de orașe în zonă, inclusiv Ramadi și Hit.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Joi, 12 Mai 2016
Luni, 09 Mai 2016
Miercuri, 04 Mai 2016
Marţi, 03 Mai 2016
Luni, 18 Aprilie 2016
Vineri, 01 Aprilie 2016
Vineri, 25 Martie 2016
Miercuri, 16 Martie 2016
Marţi, 08 Martie 2016
Joi, 03 Martie 2016