Cu ocazia Earth Hour

Luminile de pe marile clădiri ale lumii vor fi stinse sâmbătă seară

129
De la Taj Mahal la Turnul Eiffel și Empire State Building, marile clădiri din lume vor stinge luminile sâmbătă seară, în cadrul acțiunii Earth Hour, care își propune anual să atragă atenția, fie și numai pentru o oră, asupra încălzirii climatice, relatează AFP.

La ora locală 20.30, clădirile și monumentele din peste 150 de țări vor stinge luminile în cadrul celei mai ample manifestări ecologiste din lume. Vor rămâne în întuneric portul Sydney, poarta Brandenburg din Berlin, cascada Niagara, turnul Burj Khalifa din Dubai, zidurile Dubrovnikului din Croația, stadionul olimpic din Beijing, vechea cetate Erbil din Kurdistan, dar și noi veniți, cum ar fi piețele Al-Jundi și Palestina din Gaza, Mica Sirenă din Copenhaga sau replica statuii lui David de Michelangelo din Florența.

Operațiunea a fost lansată de WWF în 2007, în Australia. În acest an, Opera din Sydney nu va rămâne în întuneric, fiind învăluită într-un halou verde care sugerează îndemnul de "a trece la energii regenerabile". Campania a căpătat o dimensiune mondială, implicând sute de milioane de persoane, a declarat Andy Ridley, cofondator și director al acțiunii. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 09 Noiembrie 2012
Stire din Eveniment : O femeie a murit în avion!
Pagina a fost generata in 1.0049 secunde