Lupte electorale pe seama sărăciei din sistemul sanitar

527
Asistența medicală specializată în cazurile de infarct, atac cerebral, cardiopatie ischemică, criză diabetică, crize TBC, radiografii dentare nu este accesibilă
în cadrul Spitalului Orășenesc Cernavodă din cauza unei crize acute de specialiști. Lipsesc medici în secțiile de pediatrie, radiologie, interne, ORL, oftalmologie, neurologie, bloc operator, terapie intensivă, TBC.

Într-o scrisoare deschisă a Asociației "Gânditorul în acțiune" și a Societății Internaționale a Drepturilor Omului - Filiala Cernavodă se arată faptul că în serviciul de Urgență nu există nici măcar un aparat de măsurat glicemia. "Acest lucru a determinat în 2007 moartea unui tânăr de 18 ani, bolnav de diabet, căruia i s-a administrat glucoză".
Spitalul nu stă bine nici la capitolul datorii, reușind să acumuleze 10.000.000 lei, se arată mai departe.
Sesizată asupra acestui aspect, Autoritatea de Sănătate Publică Constanța, prin vocea directorului executiv Marius Enescu, precizează că "lipsa acută de medici specialiști nu se manifestă predilect la Spitalul Cernavodă, ci se resimte chiar mai acut la spitale cum ar fi Hârșova sau Băneasa, fără a ocoli instituțiile mari cum este Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța".
În prezent, numai spitalul din Constanța deține aparatura și cadre specializate pentru a trata cazurile de infarct, atac cerebral, cardiopatie ischemică. Spitalul Cernavodă nu are în structura sa secție de cardiologie, deși, la o populație de 22.000 de locuitori, credem că s-ar impune acest lucru.
Glaucometrele, spune dr. Enescu, nu fac parte din aparatura care ar trebui să facă parte din dotarea unui serviciu de urgență. Apoi, spune Enescu, "Toți pacienții diabetici au primit glaucometre individuale, cu ajutorul cărora își pot verifica glicemia la domiciliu. Afirmația că un tânăr bolnav de diabet a decedat datorită administrării de glucoză este falsă, pentru că, nefiind specialiști, nu aveați de unde să știți că o comă diabetică se poate agrava ușor prin administrarea de glucoză, dar în schimb nu poate produce deces, fapt care se asociază cu coma hipoglicemică (unde tratamentul cu glucoză este obligatoriu)".
În privința datoriilor pe care unitatea medicală le are către furnizorii de medicamente și materiale sanitare, cei de la Autoritatea de Sănătate Publică precizează că acestea sunt de numai 713.149 lei, rezultând o diferență de 9.300.000 de lei.

800 de lei, salariul unui medic la Cernavodă
Cristian Nicoară, managerul Spitalul Cernavodă, recunoaște că există o criză de specilialiști: "Cine să vrea să vină la Cernavodă pentru 800 de lei, că atât este salariul unui medic, toți preferă să plece peste hotare".
El mai spune că a scos la concurs opt posturi, dintre care șase pentru secții noi cum ar fi reumatologie, chirurgie pediatrică, însă anunțurile nu fost publicate încă în revista "Viața medicală". După ce structura va fi aprobată de Ministerul Sănătății, urmează să se organizeze concurs.
Până atunci, se mulțumesc cu ceea ce au: cu medici cu jumătate de normă la oftalmologie și ORL și cu doi medici la secțiile anestezie, terapie intensivă și radiologie. "Ne-ar mai trebui, de asemenea, un internist pe Policlinică", a adăugat managerul unității medicale.
De unde până unde, a ajuns să fie atacat managerul atunci? "Nu fac politică", spune el. Din punctul lui de vedere, atacul la adresa spitalului nu este decât o luptă preelectorală. Un candidat din partea consiliului local pare că are anumite interese în ceea ce privește unitatea medicală din Cernavodă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.615 secunde