Majoritatea polonezilor sunt împotriva aderării la zona euro

143
Majoritatea polonezilor  sunt împotriva aderării la zona euro - euro-1364307129.jpg
Viitoarea aderare a Poloniei la zona euro este respinsă de 62% dintre cetățenii țării, conform unui sondaj publicat, ieri, de cotidianul Rzeczpospolita, relatează AFP.

Numai 32% dintre polonezi susțin adoptarea monedei europene, în timp ce 6% nu și-au exprimat nicio opinie, conform acestui sondaj, realizat de institutul Homo Homini în rândul a 1.067 de polonezi adulți la 22 martie, în plină criză cipriotă.

Polonia vrea să îndeplinească pe cât mai repede posibil criteriile de convergență economică prevăzute în Tratatul de la Maastricht, însă nu este presată să înlocuiască zlotul cu euro. Președintele Bronislaw Komorowski a declarat, recent, că Polonia va lua după 2015 decizia privind aderarea la zona euro.

Adoptarea euro cere de asemenea un amendament la Constituție, pentru care majoritatea necesară de două treimi nu este în prezent întrunită.

Opozantă a aderării, dreapta naționalistă cere un referendum asupra acestei chestiuni, în ciuda angajamentului luat de Varșovia la momentul aderării sale în UE în 2004 de a adopta într-un final și moneda unică.

În prezent, numai datoria publică poloneză, situată în jurul a 55% din PIB, este conformă cu cerințele de la Maastricht. Inflația sa medie în 2012 s-a cifrat la 3,7%, iar deficitul finanțelor publice rămâne în continuare mai mare de pragul cerut de 3% din PIB (3,4% în 2012).

Șeful guvernului liberal Donald Tusk și miniștrii săi dau asigurări că Varșovia va îndeplini în 2015 toate aceste criterii.

Între timp, Polonia a aderat la pactul bugetar european, sperând să evite astfel margina-lizarea care amenință statele membre ale zonei euro.

v v v

Ucraina, Republica Moldova și Georgia au o importanță deosebită pentru Uniunea Europeană, dar dinamica lor politică internă a devenit o problemă serioasă în calea eforturilor de accedere în UE, și în acest context integrarea lor în blocul comunitar devine din ce în ce mai puțin probabilă, se afirmă într-o analiză a Stratfor, preluată de portalul ucrainean Tijden.

De pe urma acestor evenimente politice și a slăbirii relațiilor țărilor respective cu UE are de profitat cel mai mult Rusia, consideră analiștii centrului american de analize.

Moscova are influență considerabilă în toate cele trei țări și va câștiga atât politic, cât și în plan economic, dacă perspectivele de integrare în UE se vor reduce. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4183 secunde