Concurs Minora de origine marocană a primit de la Berlusconi 7.000 de euro și bijuterii

437
Minora de origine marocană a primit de la Berlusconi 7.000 de euro și bijuterii - f42a391e08c8820ad60dc24f44110bc0.jpg

Articole recomandate

Tânăra marocană Ruby Rubacuori susține că premierul italian, Silvio Berlusconi, i-a oferit 7.000 de euro și bijuterii când a stat alături de el la o cină de Valentine’s Day, organizată în acest an pentru zece femei la vila sa din apropiere de Milano, relatează "The Observer", în ediția electronică, citat de Mediafax.
Tânăra, care în presa italiană apare sub numele de Karima Keyek, dar care este mai cunoscută sub numele de scenă Ruby Rubacuori, neagă că ar fi avut o relație intimă cu Berlusconi.
"Pentru prima dată în viața mea un bărbat nu a încercat să mă aducă în pat. S-a purtat ca un tată, jur", a declarat ea pentru "La Repubblica" din Genova, unde se ascunde într-un apartament care i-ar fi fost închiriat de un fost star porno.
Keyek a declarat că Berlusconi i-a spus să nu mai vină să îl vadă după ce a descoperit că nu are, așa cum pretindea, 24 de ani. "Silvio m-a luat sus. Voia să mă ajute. Mi-a spus că nu va cere nimic în schimb. Mi-a dat un plic cu 7.000 de euro și i-am spus că îmi doresc să obțin cetățenie italiană și să devin polițistă", a declarat ea pentru revista Oggi.
Keyek susține că a fugit de acasă atunci când tatăl său a anunțat o căsătorie aranjată pentru ea cu un bărbat în vârstă de 49 de ani, o afirmație pe care tatăl ei o dezminte. La Milano, ea s-a întâlnit cu specialistul în impresariat artistic Lele Mora, care ar fi introdus-o în cercul lui Berlusconi.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Luni, 01 Noiembrie 2010
Stire din Actual : Ucrainenii au ieșit, ieri, la vot
Pagina a fost generata in 1.6357 secunde