Foști deputați de Constanța

Concurs Mircea Iustian și Dan Mocănescu cer ajutor de șomaj de la Parlament

1480

Articole de la același autor

Foștii parlamentari profită până la ultima picătură de drepturile de senatori sau deputați. Astfel, 47 de deputați și un senator și-au exprimat dorința de a beneficia de un ajutor de șomaj constând în trei indemnizații brute, care totalizează 21.000 lei.

În acest sens, ei au depus cereri prin care solicită ajutor de șomaj de la Parlament, drept care era prevăzut în statutul lor de deputați sau senatori. În total, pentru acești 48 de parlamentari, care nu au mai prins un fotoliu în actualul legislativ, ar fi nevoie de 250.000 de euro.
În vreme de criză, în aceeași țară, un șomer de rând beneficiază de suma de 450 de lei lunar, pe o perioadă cuprinsă între șase luni și un an. Acesta este, se pare, doar unul dintre paradoxurile începutului lui 2009.
Printre cei 48 de foști parlamentari care plâng la ușile Parlamentului se numără și doi foști deputați constănțeni: independentul Dan Mocănescu și democrat-liberalul Mircea Iustian. Ei au confirmat, pentru "Cuget Liber", că au depus, într-adevăr, cerere pentru a beneficia de indemnizație, făcând dovada faptului că nu au, în prezent, nicio sursă de venit.

Pe Mocănescu nu-l bate… gândul angajării
În ceea ce îl privește pe Dan Mocănescu, fostul deputat a declarat că are nevoie de ajutor de șomaj pentru că nu beneficiază de o sursă de venit în momentul de față. Mocănescu are, potrivit propriilor declarații, "mai multe profesii", dar atunci când a fost vorba de una de bază, el a precizat: "Sunt absolvent de Regie, Film și Televiziune". De remarcat este că această calitate de "absolvent" nu e, totuși, sinonimă cu profesia. Înainte de a ocupa un fotoliu de parlamentar, Dan Mocănescu a ocupat funcția de secretar confederal al Blocului Național Sindical, funcție din care a fost, conform legii, suspendat pe perioada mandatului. Deși legea îi permite să se întoarcă pe același post (fapt care, implicit, i-ar aduce lunar o sumă de bani), fostul deputat de Constanța a declarat senin: "Nu mă bate gândul să revin în funcție".
Între timp, Mocănescu se acomodează cu statutul de șomer, intenția de a se angaja stând deocamdată sub semnul lui… "o să văd ce fac, o să încerc să găsesc".
Cu toate acestea, despre fostul deputat independent nu se poate spune că este sărac lipit pământului. Potrivit declarației de avere completate pe 13 iunie 2008, Mocănescu deține trei imobile: două case, dobândite prin moștenire, în Ploiești, și un apartament în București, dobândit prin cumpărare.

Două apartamente, o casă de vacanță și… un posibil ajutor de șomaj
Și pedelistul Mircea Iustian, fost deputat în legislatura 2004-2008, a confirmat că a depus o cerere pentru ajutorul de șomaj. Iustian a ținut însă să precizeze că, în cazul în care până la 1 februarie va avea un loc de muncă, cererea nu mai are obiect și, deci, nu va beneficia de indemnizație. "Aceste cereri se iau în calcul după 1 februarie. Momentan, nu am o sursă de venit, dar m-am interesat la serviciul administrativ al Camerei Deputaților și, dacă până la 1 februarie voi fi numit într-o funcție sau voi ocupa un loc de muncă, cererea mea devine caducă", a explicat fostul deputat PD-L, referindu-se subtil la fotoliul de subprefect de Constanța. Reamintim că numele său este vehiculat în discuțiile vizavi de unul dintre cele două posturi de subprefect din județ. Iustian ia, însă, în calcul și eventualitatea de a practica din nou profesia de medic, specializarea boli infecțioase, la Spitalul Municipal Constanța, acolo unde, de altfel, a lucrat și înainte de mandatul de parlamentar.
Nici fostul deputat PD-L nu este… modest din punct de vedere al declarației de avere. Concret, Iustian deține patru terenuri (două agricole, unul forestier și unul intravilan, acesta din urmă în județul Mureș, dobândit prin moștenire), două apartamente în municipiul Constanța, dar și o casă de vacanță în județul Mureș. Nu în ultimul rând, Mircea Iustian a dobândit, prin moștenire, și tablouri a căror valoare se ridică la opt mii de euro și are deschise în bănci două conturi de 60.000 lei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.76 secunde