Mubarak a renunțat la putere pentru a evita soarta lui Ceaușescu

170
Mubarak  a renunțat  la putere pentru  a evita soarta  lui Ceaușescu - hosnimubarak-1360627008.jpg
Fostul președinte egiptean Hosni Mubarak ar fi renunțat la putere în urmă cu doi ani după ce secretarul general al partidului său i-a spus că va avea aceeași soartă cu Nicolae Ceaușescu, relatează jurnalistul Bradley Hope în volumul "Ultimele zile ale Faraonului". 


Unul dintre momentele cheie ale ultimelor zile la putere ale lui Mubarak este prezentat ca fiind o discuție cu secretarul general al partidului Național Democrat, condus de președinte. Numit cu doar cinci zile înainte, Hossam Badrawi i-ar fi spus fostului președinte că vede în fața lui "o imagine a lui Ceaușescu".

Referința la acest fost prieten, cu care Mubarak s-a întâlnit de trei ori în cei 22 de ani de putere ai lui Nicolae Ceaușescu, l-a pus pe gânduri pe președintele egiptean.

În urma consultărilor cu opoziția și urmărind cu atenție evoluțiile protestelor din Egipt, Badrawi ar fi formulat o propunere menită să îl înlăture treptat pe Mubarak de la putere și să prevină căderea țării în anarhie.

Deși pregătit să moară pentru țara sa, Mubarak ar fi acceptat în final propunerea lui Badrawi de a renunța la putere în favoarea armatei pentru a evita o soartă dizgrațioasă, asemănătoare celei suferite de Nicolae Ceaușescu. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4815 secunde