Muntenegru neagă orice legătură cu presupusele acţiuni subversive în Republica Moldova

104
Muntenegru neagă orice legătură cu presupusele acţiuni subversive în Republica Moldova - 1-1676450742.jpg

Articole recomandate

Premierul muntenegrean Dritan Abazovic a negat că ţara sa ar avea vreo legătură cu o presupusă implicare a cetăţenilor săi în acţiuni subversive în Republica Moldova şi a anunţat că va solicita informaţii de la autorităţile moldovene în acest sens, potrivit agenţiei EFE, consultată de Agerpres.

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a acuzat Rusia că plănuieşte o lovitură de stat cu ajutorul unor cetăţeni cu pregătire militară din Belarus, Serbia şi Muntenegru, care ar urma să desfăşoare acţiuni violente deghizate în proteste.

Premierul Abazovic, care a spus că a aflat despre aceste acuzaţii din presă, a anunţat că guvernul său va contacta cabinetul Maiei Sandu „pentru a obţine mai multe clarificări”, indicând că, dacă va fi necesar, serviciile de informaţii muntenegrene vor efectua verificări suplimentare, a relatat portalul local Pobjeda.

„Ceea ce am citit mi-a sunat oarecum dur, pentru că se creează impresia că Muntenegru ar fi implicat în problemele din Republica Moldova”, a spus el, fără să excludă posibilitatea unor „persoane iresponsabile”.

El a reamintit că Muntenegru, candidat la aderarea la Uniunea Europeană, şi-a aliniat total politica externă la cea a UE şi s-a alăturat sancţiunilor împotriva Rusiei pentru agresiunea acesteia împotriva Ucrainei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5619 secunde