Până la 100 de morți în urma tornadelor din SUA. O fabrică s-a prăbușit peste cei 110 muncitori

176
Până la 100 de morți în urma tornadelor din SUA. O fabrică s-a prăbușit peste cei 110 muncitori - tornada-1639241704.jpg

Articole recomandate

Între 50 şi 100 de persoane au murit după ce 30 de tornade devastatoare au măturat șase state din centrul Americii. Localităţi întregi au fost spulberate de dezlănţuirea naturii. 


Situaţia cea mai gravă este în Mayfield - Kentucky, unde vijelia a dărâmat o fabrică de lumânări peste muncitorii din tura de noapte. Cel puţin 110 persoane se aflau în incintă. Potrivit guvernatorului din Kentucky, a fost cea mai distructivă tornada care a lovit vreodată statul.


Andy Beshear, guvernatorul statului Kentucky: „Credem că bilanţul final va trece de 50 de victime, cel mai probabil vor fi între 70 şi 100 de vieţi pierdute. Fiecare dintre victime este de neînlocuit pentru familia şi comunitatea din care face parte.”


Cel puţin patru tornade diferite au lovit statul Kentucky, iar cea mai violentă dintre ele s-a deplasat pe o suprafaţă de peste 320 de kilometri. Autorităţile au mobilizat ample echipe de intervenţie în toiul nopţii.


Operaţiunile de salvare sunt însă îngreunate de vânt şi de ploaie.


Angie Dial, localnică: „E devastator, eu locuiesc la vreo 10 km de oraş. Am văzut la ştiri despre distrugeri, dar nu mi-am imaginat că oraşul nostru va fi pus la pământ.”


Reporter CBS: „Vă arăt ce a păţit frumoasă casă din spatele meu. Încă se aud alarmele de fum care s-au declanşat odată cu tornada. Secţiunile din centrul şi stânga acoperişului nu mai sunt. Bucăţile spulberate zac acum pe aici pe iarbă.”


Şi un depozit Amazon din sudul statului Illinois a fost spulberat de urgie. Mai mulţi angajaţi au rămas captivi sub dărâmături. În Tennessee, şi-au pierdut viaţa cel puţin trei persoane, iar în Illinois, un marfar a deraiat. În Arkansas, s-a prăbuşit acoperişul unui cămin de bătrâni. Un locatar al azilului a murit.


Sursa: Agerpres


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5037 secunde