Papa Francisc a canonizat doi dintre copiii vizionari de la Fatima

457
Papa Francisc a canonizat doi dintre copiii vizionari de la Fatima - papafrancisco2-1494677741.jpg

Articole recomandate

Papa Francisc i-a canonizat, sâmbătă, pe doi dintre copiii vizionari de la Fatima în prezența a sute de mii de credincioși, potrivit BBC.


Sute de mii de creștini l-au întâmpinat, sâmbătă, pe Papa Francisc la altarul din orașul portughez Fatima, unde a fost adus un omagiu unor copii păstori ale căror viziuni cu Fecioara Maria, în urmă cu 100 de ani, au marcat unul dintre cele mai importante evenimente pentru Biserica Catolică din secolul al XX-lea.


Cu ocazia evenimentului, Portugalia a crescut securitatea și a reimpus controalele la granițe. Pelerini romano-catolici au ajuns la Fatima din țări precum China, Venezuela și Timorul de Est. 


"Îi declarăm pe preafericiții Francisco Marto și Jacinta Marto sfinți", a spus Suveranul Pontif în aplauzele celor prezenți.


În dimineața zilei de sâmbătă, pe contul oficial de Twitter al Papei Francisc a fost publicat un mesaj: "De câte ori ne îndreptăm fața spre Maria, ajungem să credem din nou în natura revoluționară a dragostei și gingășiei". Tot înaintea ceremoniei, Papa Francisc a avut o întâlnire privată cu prim-ministrul portughez Antonio Costa.


La un priveghi care a avut loc la capela construită pe locul în care cei trei copii au avut viziunea a făcut apel la armonie și a vorbit despre războaiele "care ne dezbină lumea". 


Pe 13 mai 1917, frații Jacinta (7 ani) și Francisco Marto (11 ani), însoțiți de Lucia dos Santos (9 ani) se aflau cu oile la păscut în apropiere de Fatima. Ei ar fi văzut o lumină puternică, iar conturul acesteia ar fi fost al unei femei. După o lună, copiii au revenit în același loc, însoțiți de mai mulți oameni. Au îngenunchiat lângă un măslin și au purtat o conversație cu ceva nevăzut.


Francisco și Jacinta au murit pe când erau copii, la câțiva ani după ce au avut viziunea. Dos Santos a devenit călugăriță și a murit în 2005, la vârsta de 97 de ani. Biserica este de părere că Fecioara Maria le-a dat un mesaj celor trei copii, așa zisele trei secrete de la Fatima.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4537 secunde