Document secret:

Papa va fi asasinat în decurs de un an. Ce spune Vaticanul

334
Papa va fi asasinat în decurs de un an. Ce spune Vaticanul - popesmokesdope-1328879631.jpg
Un document secret în limba germană, potrivit căruia Papa Benedict al XVI-lea va fi asasinat în următoarele luni, a fost dezvăluit astăzi de cotidianul italian Il Fatto Quotidiano și dezmințit de Vatican, care l-a calificat drept "delirant și necorespunzător realității", relatează AFP.

Cotidianul de stânga a publicat astăzi acest document "foarte confidențial" datat 30 decembrie 2011 și care ar fi fost trimis de cardinalul columbian aflat la pensie Dario Castrillon Hoyos secretariatului statului și secretarului particular al Papei Benedict al XVI-lea în ianuarie.

Monseniorul Castrillon Hoyos s-ar fi întâlnit apoi direct cu Papa la jumătatea lui ianuarie pentru a discuta despre această situație.

Potrivit cotidianului, acest document - redactat în germană și care nu ar fi fost accesibil decât Papei și câtorva colaboratori apropiați ai acestuia - reia o declarație alarmantă a arhiepiscopului de Palermo Paolo Romeo în cadrul unei deplasări în China, în noiembrie.

Monseniorul Romeo le-ar fi spus interlocutorilor săi că ar fi auzit de un complot și că Papa ar urma să moară în "următoarele 12 luni". Documentul nu precizează care ar fi participanții la un eventual complot și nici locul sau momentul în care Papa ar putea fi asasinat.

"Este evident că acest document conține considerații exagerate care sunt lipsite de orice adevăr", a comentat purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun, părintele Federico Lombardi, contactat de AFP.

"Nu neg existența acestui document în germană" trimis Vaticanului, "spun doar că ceea ce scrie în acest document nu trebuie tratat cu seriozitate și nu trebuie să se creadă că acesta conține ceva real", a adăugat el.

Potrivit altor afirmații atribuite de document monseniorului Romeo, Papa ar avea un raport foarte conflictual cu cardinalul secretar de Stat (numărul doi în ierarhia Vaticanului), Tarcisio Bertone, și ar încerca să îl înlocuiască. El l-ar prefera pe cardinalul de Milano, Angelo Scola.

Potrivit experților, difuzarea documentului ar putea să se înscrie într-o luptă surdă de putere, membrii administrației de la Vatican încercând să determine plecarea cardinalului Bertone.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.4547 secunde