Paul McCartney s-a "întâlnit față în față cu Dumnezeu", după ce a consumat droguri

202
Paul McCartney s-a

Articole recomandate

Cântărețul britanic Paul McCartney susține, într-un interviu pentru săptămânalul duminical The Sunday Times, că s-a "întâlnit față în față cu Dumnezeu", după ce a consumat droguri. "L-am văzut pe Dumnezeu", a spus fostul solist al trupei The Beatles.


Astfel, artistul a vorbit despre credința lui într-o "entitate superioară" și a dezvăluit că s-a "întâlnit față în față cu Dumnezeu", informează Agerpres.

Legendarul muzician britanic a precizat că acea experiență – care a avut loc după ce a consumat droguri – i-a oferit sentimentul că "există ceva mai presus decât noi".


"Am luat odată un drog,… Și l-am văzut pe Dumnezeu, era un lucru uimitor de înalt și m-am simțit umil", a declarat Paul McCartney.


Precizând că acea experiență a reprezentat mai degrabă "un indiciu" decât un moment care să îi schimbe viața, artistul britanic a adăugat: "Era uriaș. Un zid masiv, al cărui vârf nu puteam să îl văd, iar eu mă aflam la baza lui. Oricine ar putea să spună că era doar efectul drogului, o halucinație, dar… am simțit că am văzut un lucru care era mai presus decât noi, oamenii", scrie libertatea.ro






Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2926 secunde