Peste 11.000 de civili, uciși în 2015 în Afganistan

139
Peste 11.000  de civili, uciși  în 2015  în Afganistan - peste11000civili-1455456446.jpg

Articole recomandate

Mai mult de 11.000 de civili au fost uciși sau răniți în conflictul din Afganistan în 2015, în creștere cu 4% față de anul precedent, conform raportului anual prezentat duminică de reprezentantul special al Națiunilor Unite, Nicholas Haysom, care a denunțat un bilanț "inacceptabil", cel mai grav din 2009, transmite AFP. Din totalul de 11.002 civili uciși sau răniți, numărul celor care și-au pierdut viața a fost de 3.545. Un sfert dintre victime au fost copii, o creștere cu 14% față de 2014, iar 10% femei, o creștere cu 37%.

"Răul făcut civililor este total inacceptabil", a subliniat reprezentantul special al ONU. "Facem apel la cei care provoacă aceste suferințe poporului afgan să acționeze în mod concret pentru a proteja civilii și a pune capăt omorurilor și mutilărilor", a insistat el.

Luptele și atentatele în zonele populate au fost principalele cauze ale decesului civililor, raportul citând mai ales atacurile talibanilor în centrele urbane, în special scurta luare sub control a orașului Kunduz în septembrie-octombrie 2015.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.986 secunde