Premierul bulgar e ironic: Bulgaria ar putea cumpăra "gaze de șist ieftine din România"

282
Premierul bulgar e ironic: Bulgaria ar putea cumpăra
Bulgaria ar putea cumpăra "gaze de șist ieftine din România", dacă va construi o centrală termoelectrică în locul proiectului centralei nucleare de la Belene, a declarat vineri seara premierul bulgar, Boiko Borisov.

Borisov a făcut această declarație surprinzătoare la o conferință cu ministrul Economiei, Delian Dobrev, care tocmai revenise de la Moscova, unde a avut discuții despre energie, după ce Guvernul bulgar a anunțat că renunță la construirea centralei nucleare de la Belene, relatează site-ul Novinite.com.

"Dacă românii vând gaze de șist ieftine de la Chevron, va exista o conductă, de ce să nu cumpărăm dacă le-am interzis aici și suntem așa bogați ca să cumpărăm de la România", a declarat Borisov, întrebat dacă eventuala centrală termoelectrică de la Belene ar putea fi alimentată cu gaze de șist din Bulgaria.

Comentariile ironice ale lui Borisov exprimă aparent iritarea pentru faptul că Guvernul său a fost presat de protestele societății civile să impună un moratoriu asupra exploatării gazelor de șist, la câteva luni după ce acordase un permis de exploatare companiei Chevron.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.2811 secunde