Premiul Quadriga i-a fost retras lui Putin

1512
Premiul Quadriga i-a fost retras lui Putin - putin-1310900267.jpg

Articole recomandate

Un prestigios premiu german, premiul Quadriga, nu va mai fi acordat anul acesta, după ce organizatorii au fost aspru criticați pentru că hotărâseră să-i ofere distincția controversatului premier rus Vladimir Putin, relatează NewsIn. Premiul Quadriga se acordă anual unor personalități "cu rol de model, unor spirite luminate, angajate în slujba binelui comun".
Decizia de a i se acorda premierului rus această distincție a fost primită cu revoltă de criticii săi, care au spus că premiul ar fi astfel batjocorit. Fostul președinte ceh Vaclav Havel, laureat al premiului Quadriga, a amenințat că va înapoia distincția. Câștigătorul de anul trecut, artistul danez Olafur Eliasson, deja a înapoiat premiul, iar sâmbătă, o purtătoare de cuvânt a lui Havel a declarat că fostul președinte ceh consideră că ar fi foarte înțelept din partea organizatorilor să-și reconsidere alegerea.
Premiul ar trebui acordat oamenilor "care și-au dedicat viețile protejării drepturilor omului și libertăților, promovării democrației", a spus purtătoarea de cuvânt, menționând numele disidentului chinez Liu Xiaobo, al militantului pentru drepturile omului în Rusia Serghei Kovaliov sau pe jurnalista Anna Politkovskaia, ucisă în 2006.
Premiul Quadriga, numit așa după statuia care se află deasupra porții Brandenburg din Berlin, se acordă anual cu ocazia aniversării reunificării germane și este dedicat "tuturor celor al căror curaj a dărâmat ziduri și al căror angajament a construit punți".
Fundația Werkstatt Deutschland care acordă premiul a anunțat că retrage nominalizarea lui Putin "cu mare regret", invocând "criticile masive din presă și lumea politică" în legătură cu alegerea făcută. "Presiunea din ce în ce mai mare nu mai poate fi suportată și riscă să escaladeze", au declarat organizatorii.
Prin urmare, în 2011 nu va fi acordată această distincție, iar fundația spune că "va vedea cum va continua anul viitor".
Putin urma să fie recompensat pentru "serviciul său în slujba încrederii și stabilității relațiilor germano-ruse", dar anunțul a stârnit imediat indignare atât în Germania, cât și în străinătate.
Criticii spun că în perioada în care a fost președinte, din 2000 până în 2008, Vladimir Putin - fost agent KGB - a supervizat politicile opresive ale guvernului și a limitat libertățile civile.
Comisiarul pentru drepturile omului al Germaniei, Markus Loening, a spus că este "cinic" ca Putin să fie pus pe picior de egalitate cu precedenți laureați ai premiului, între care Mihail Gorbaciov sau Vaclav Havel. "Devalorizează premiul", a declarat Loening.
Un purtător de cuvânt al lui Putin a comentat că disputa nu va avea niciun efect asupra relațiilor ruso-germane, iar Moscova tratează "cu respect" orice decizie luată de organizație.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.6302 secunde