Președintele irakian Jalal Talabani, transferat în Germania pentru îngrijiri

180
Președintele irakian Jalal Talabani, în vârstă de 79 de ani, spitalizat în regim de urgență la Bagdad, pentru un atac cerebral potrivit televiziunii oficiale, a fost transferat, ieri, în Germania, pentru a primi îngrijiri medicale, a anunțat Biroul său, într-un comunicat.

Talabani a părăsit City Medical din Bagdad, unde a fost admis luni, cu destinația Germania, însoțit de echipa sa medicală, se arată în comunicat. 


Oficiali irakieni au declarat cu o zi înainte că o ameliorare a stării de sănătate a președintelui a permis transferul în străinătate.

Cu o zi înainte, unul dintre medicii săi, Najmeddine Karim, a anunțat transferul lui Talabani în Germania după ce s-a constatat o "ameliorare a stării sale de sănătate".

Barzan Sheikh Othman, un oficial de rang înalt, responsabil de relația cu presa la Biroul prezidențial, a precizat că o echipă de medici din Irak, Germania și Marea Britanie, care îl tratează pe președintele irakian, a hotărât să-l transporte pe acesta în Germania.

Postul de televiziune Iraqiya a anunțat, marți, a doua zi după ce Talabani a fost spitalizat de urgență, că a suferit un atac cerebral, în timp ce președinția a susținut că este vorba despre o "îngroșare a arterelor". Medicii nu au oferit precizări în legătură cu problemele de sănătate pe care le are Talabani. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4443 secunde