Putin l-a felicitat pe Macron pentru victoria în fața lui Le Pen

Articole de la același autor
Președintele rus, Vladimir Putin, l-a felicitat pe președintele francez, Emmanuel Macron pentru realegere și înfrângerea candidatei de extremă dreapta Marine Le Pen, a declarat luni Kremlinul, în condițiile în care tensiunile persistă în legătură cu conflictul din Ucraina.
„Îți doresc din suflet succes în activitățile tale de stat, precum și sănătate și bunăstare”, a spus Putin într-o notă către Macron, potrivit unui comunicat al Kremlinului.
Potrivit Antena3.ro Macron a fost unul dintre puținii lideri occidentali care l-au contactat pe Putin de când Moscova a mutat trupe în Ucraina, petrecând ore la telefon cu acesta și încercând să negocieze o soluție a conflictului.
Dar, deși își păstrează deschise canalele diplomatice către Moscova, Franța, sub conducerea lui Macron, s-a alăturat sancțiunilor internaționale impuse Rusiei în timpul campaniei militare.

Top articole din Actual
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Duminică, 24 Aprilie 2022
Luni, 18 Aprilie 2022
Vineri, 15 Aprilie 2022
Marţi, 12 Aprilie 2022
Luni, 11 Aprilie 2022