Războiul lui Marin Mincu nu s-a încheiat

Profesorul universitar Marin Mincu, renumit scriitor și critic literar, este personaj de legendă în Universitatea "Ovidius". Mă număr printre foștii săi studenți și am avut prilejul și neplăcerea să văd cum intransigența sa și disprețul pentru orice abatere de la comportamentul academic i-au atras ura și au concentrat eforturile distructive ale tuturor celor pe care i-a ridicat, cu eforturi, până la nivelul minim universitar.
În ajunul alegerilor pentru poziția de rector al Universității "Ovidius", i-am solicitat un interviu, în calitatea sa de ctitor al acestei instituții atât de importante pentru Constanța.

În 11 ani ar fi trebuit să fie ridicate încă trei facultăți în campus
- Domnule profesor, ați fost cel care s-a luptat ca orașul Constanța să aibă o universitate adevărată și pentru asta ați obținut de la administrația locală terenul din campus și de la Ministerul Învățământului fondurile necesare. Cât au făcut cei care au preluat rolul dumneavoastră după ce au reușit să vă "detroneze"?
- Trebuie să spun tranșant că, după ce am fost îndepărtat din Universitate, în iunie 1997, adică exact după ce obținusem de la Minister aprobarea profilurilor și secțiilor facultăților actuale, adusesem perfecționarea didactică și doctorantura și terminasem de construit primul edificiu din Campus, "succesorii" mei n-au mai făcut aproape nimic în afară de faptul că, probabil, s-au îmbogățit din moment ce, așa cum se știe, dl. rector Ciupină își dădea, acum un an, un salariu de 150 milioane pe lună...
La nivel structural, fără ca cineva să se alerteze, unele secții ale Facultății de litere înființate de mine au dispărut, cum ar fi cea de balcanologie sau cea de latină. În ceea ce privește continuarea proiectului de construcție a celorlalte facultăți, în mod scandalos, după facultatea mea, nu s-a mai finalizat altă lucrare. Se cheltuiesc banii pe tot felul de improvizații, construindu-se un fel de "plombe" nefuncționale, înghesuite prostește în curtea vechiului sediu al Universității din bdul Mamaia, prin care se strică unitatea arhitectonică a orașului și se întârzie programatic lucrările din Campus.

"Am pus primul canciog de ciment la temelie"
- În cât timp s-a ridicat prima clădire din campus și de când durează construcția celei de-a doua pe care o vedem acum într-un stadiu care pare destul de avansat?
- Am terminat "prima clădire din campus" în circa trei ani și jumătate, pentru că m-am ocupat eu însumi de urmărirea tuturor fazelor de construcție. Deși n-am fost chemat la inaugurare, toată suflarea constănțeană știe că această clădire a fost proiectată ca sediu al Facultății de litere, istorie, teologie și drept, al cărei decan am fost de la înființarea primelor secții (1990), timp de șapte ani. Poate că unii își mai amintesc că, inițial, pe panoul șantierului de construcții din campus scria Facultatea de litere și arheologie. Am urmărit construcția Facultății mele de la faza de proiect până la finisarea interioarelor. Eu am fost cel care am pus primul canciog de ciment la temelia edificiului, fiind urmat, pe schelă, de regretatul Lucian Tomitanul, cu care am colaborat foarte bine. Se știe, de asemenea, că, în august 1992, la indicația mea s-a intrat cu buldozerul în via neculeasă (ce se afla pe terenul din campus), pentru a se trasa locul Facultății de litere, atunci când, speriați de consecințe, rectorul Arsenie și prorectorul Ciupină se ascundeau strategic după boscheții de pe margine, ca nu cumva să-i vadă cineva. Pentru acest act decisiv de începere a "ctitoriei" Universității "Ovidius" pe care tot eu am "botezat-o" astfel, mi s-a înscenat un proces numai mie, nu și celorlalți conducători ai Universității care s-au sustras cu lașitate, lăsându-mă singur și în lupta pentru recâștigarea terenului din campus, când mi s-a deschis al doilea proces (pus la cale de viitorul-fost rector Bavaru) pentru "ultraj la primar". (Toate documentele în legătură cu aceste evenimente se regăsesc în lucrarea lui Florin Cristian Anastasiu, intitulată Balul pufuleților sau despre înlăturarea decanului Marin Mincu de la Universitatea Ovidius, editura Crater, București, 2000). Ca "beneficiar" (în calitate de decan), am participat la toate fazele de licitație și am semnat personal pentru executarea oricărei lucrări, refuzând, de exemplu, mobilierul inadecvat cumpărat fără aprobarea mea de către rectorul Bavaru și alegând special culoarea "pompeiană" a marmorei ce dă eleganța spațiului din cele două holuri mari.
Este cazul să spun că pentru a putea face toate acestea, mi-am neglijat activitatea de scriitor, de multe ori alergând zilnic în toate părțile de la șapte dimineața până la nouă seara. În momentele dificile, când ni se întrerupea finanțarea, am reușit să-l conving pe ministrul Liviu Maior să ne acorde fondurile necesare pentru a termina.
După cum se poate observa de către oricine, "construcția celei de a doua clădiri" din campus durează de 11 ani din cauza amânărilor planificate de către cei ce conduc Universitatea. Este evident că dacă s-ar fi continuat în ritmul meu, în acești 11 ani ar fi trebuit să fie construite încă trei facultăți în campus…

- Care ar fi cauzele pentru care clădirea a doua nu e finalizată de atâția ani?
- Pentru a răspunde la această întrebare trebuie să facem un mic ocol în istoria evenimentelor locale. Este cunoscut că trio-ul Bavaru-Ciupină-Costea mi-a desfăcut contractul de muncă în iunie 1997, exact în momentul când eu am finalizat tot ce era de finalizat. Fostul primar, Corneliu Neagoe, mi-a dezvăluit mai târziu, când a venit la proces de partea mea, că se calculase dinainte până la ce dată să mai fiu lăsat decan. Se avusese grijă ca întâi să termin ceea ce nu puteau face fără mine. În momentul hotărât, toți membrii senatului (cu excepția profesorilor Silviu Sburlan, Mirela Ștefănescu și Anca Dragu) au fost persuadați să voteze pentru suspendarea mea din funcție.

"Am condus cu mână forte Universitatea timp de șapte ani"
Atenție! Cauza principală a eliminării mele din joc nu era legată nicidecum de opoziția dirijată a frustraților mărunți de la Facultatea de litere, ci de faptul că eu nu acceptam manipularea fondurilor Universității, opunându-mă eficient unor licitații trucate, făcute pentru procurarea comisioanelor celor mai grase. De aici se poate trage ușor concluzia că, după înlăturarea mea, s-au tergiversat voluntar lucrările de construcție în conformitate cu o strategie a amânărilor bine pusă la punct, din care să rezulte cât mai multe avantaje. Nu grija pentru terminarea construcției i-a preocupat sau îi preocupă pe cei care rulează fondurile bugetare, ci modalitatea pragmatică de a obține venituri nemuncite.(După cum se cunoaște, sumele date drept comisioane de către firmele ce câștigă licitațiile rămân secrete.)
Deși s-au primit fonduri suficiente pentru a finaliza a doua clădire din campus deja de acum un an, dl. Ciupină își bate joc mai departe de răbdarea tomitanilor. Iată, acum, în ajunul realegerii lui ca rector, se recurge la o deplorabilă potemkiadă pentru a-i păcăli pe naivi. În mod cu totul caraghios a pus să se vopsească zidul exterior care este încă verde ca să se dea impresia terminării construcției, în timp ce zidul dinspre Facultatea de litere e încă neridicat complet. Acest trucaj penibil seamănă perfect cu domnul Ciupină care-și lipește zilnic un ciorap de damă pe cap sub formă de perucă originală ca să nu i se vadă chelia de dedesubt…

- Ce ați primit în schimbul dăruirii generoase pe care ați arătat-o în ctitorirea Universității "Ovidius" ? Vă bucurați de recunoștința tuturor? Ați fost numit membru de onoare în senatul Universității, așa cum se practică în alte instituții?
- În schimbul dăruirii mele totale, ca "recunoștință" din partea celor cărora le-am creat o instituție universitară competitivă am primit cele mai joase lovituri, programate să mă elimine profesional și fizic. În iunie 1997 mi s-a desfăcut contractul de muncă în baza unui alineat din Codul Muncii conform căruia n-am mai avut dreptul, timp de patru ani, să fiu angajat nici ca educator la grădiniță.
Este important să se știe că anul 1996, când am fost reales decan, fusese fixat inițial, în planul lor perfid, ca dată sigură pentru a fi înlăturat. Dar triumviratul puterii a decis să amâne cu un an actul abuziv pentru că, în mai 1996, am adus Universității Ovidius prestigiul internațional al unui premiu Herder și am reușit să-l conving pe Umberto Eco să accepte să vină, în luna iunie, la Constanța, pentru a primi titlul de doctor honoris causa, consacrând astfel definitiv tânăra noastră Universitate. În acea împrejurare, acești inși nevertebrați se învârteau ca niște muște bâzâitoare în jurul lui Eco, cerându-i cu insolență autografe, având convingerea că numai valoarea lor mondială l-a făcut să vină la Kustenge pe marele scriitor italian.
Dar atunci când am cerut (după revenirea la Universitate, prin decizia Curții Supreme, în octombrie 2001) să se pună o plăcuță la sala 33 din clădirea veche pentru a se marca evenimentul aproape incredibil că acolo Umberto Eco s-a întreținut timp de două ore cu studenții și cadrele didactice de la secția de italianistică, am fost refuzat brutal. A pune acea placă ar fi însemnat să se recunoască faptul că eu l-am adus pe Umberto Eco la Universitate. Ori, cum se constată din pliantul alcătuit cu ocazia sărbătoririi a 45 de ani, dl. Ciupină a dat dispoziție strictă ca numele meu să nu apară nicăieri. Ba chiar a încercat să modifice sigla Universității numai pentru că o făcusem eu. Pentru el, eu trebuie să fiu șters definitiv din catastife și probabil se și miră că îmi permit să mai exist.
Deși am "ctitorit" (termenul acesta l-a folosit public doamna profesoară Valeria Guțu-Romalo) edificiul din Campus, după șapte ani de la "revenirea" mea aici, nici în prezent nu am un loc (cabinet) de profesor conducător de doctorat în care să mă întâlnesc cu masteranzii și doctoranzii. Ar fi trebuit să se țină cont măcar că, în noiembrie 1994, am returnat toate salariile pe cinci ani (de profesor și decan) ca donație personală pentru construcția Facultății de litere.

"Mă urăsc pentru că nu au valoare"
- Totuși ați fost numit primul rector al Universității și ați făcut foarte mult pentru cultura Constanței… Nu se înțelege de ce vă urăsc atât?
- Mă urăsc din cauză că n-au valoare, din cauză că sunt incapabili, impotenți și abjecți…De fapt, conform preceptelor antropologice, ei au simțit nevoia să-și ucidă tatăl pentru că i-am făcut universitari din nimic…Vor să distrugă orice urmă a acestei nașteri nenaturale. Este adevărat că am fost rector pe hârtie doar pentru o zi, dar știe toată lumea că eu am condus Universitatea cu mână forte chiar din poziția de decan a patru facultăți, timp de șapte ani. În primul an după ce a devenit rector, Bavaru căpătase un tic verbal obsesiv la ședințele biroului de senat, începând orice luare de cuvânt cu enunțul "Așa cum a zis dl. decan Mincu…".
În acea fază, ei nu îndrăzneau încă să mi se opună, întrucât stabilizam instituția universitară prin implementarea și legalizarea draconică a unor reguli academice statutare. Au suportat rectitudinea mea inflexibilă până ce-am reușit să impun amplificarea structurilor Universității la Minister și până am terminat de construit prima facultate din campus. Apoi au pus la cale complotul pentru eliminarea celui care stătea în calea vocației lor de afaceriști.

Într-un cerc restrâns, Bavaru a afirmat cu cinism că "va merge chiar până la distrugerea Facultății de litere numai să scape de decanul Mincu". Dintr-o pornire paranoică de ură, în 1997 el a dispus sustragerea și distrugerea dosarelor mele de concurs de la serviciul personal. Deși sunt mai vechi decât dl. Ciupină în Universitate (eu venind prin concurs în mai 1968, iar el fiind numit în toamna aceluiași an), au dispărut documentele care să ateste avansarea mea prin concursuri periodice, timp de patruzeci de ani, în instituția universitară constănțeană. Am aflat, cu totul întâmplător, că eu nu mai exist în actele Universității, acum câteva zile când am mers la serviciul de personal să cer o copie după cartea de muncă.

"Mi s-a luat accesul direct la studenți"
- Ați fost dat afară în mod abuziv și reîncadrat în urma unei hotărâri judecătorești care v-a dat dreptate. Cum sunteți tratat, după ce v-ați întors, la Catedră? Sunteți chemat să le vorbiți studenților la deschideri festive?
- După "reîncadrarea" mea, prin decizia Curții Supreme, în urma unui proces care a durat patru ani, dl. Bavaru a fost obligat să-mi plătească salariile restante, dar este încă dator să-mi plătească imensele daune morale pentru care o să-i deschid un alt proces. În loc să mă reabiliteze, cum s-ar fi cuvenit, dl. Ciupină, actualul rector deși a fost președinte de sindicat, mă persecută în continuare, inventând tot felul de șicane împreună cu domnișoara-decan de la litere care își manifestă ranchiuna pentru că, în timpul decanatului meu, a picat lamentabil la primul concurs de lector de engleză în fața unei comisii de angliști venite de la Universitatea din Iași și pentru că am dat-o afară din comisia de admitere fiindcă se ocupa de afaceri...
Mă faci să râd când mă întrebi dacă sunt "chemat să le vorbesc studenților la deschideri festive" etc. Ei bine, află că am fost total ostracizat și s-a făcut orice ca să nu mai am acces la studenții de la Litere. Astfel, conducerea facultății mi-a luat cursurile fundamentale de la anii terminali pe care le țineam înainte, dându-le unor asistenți fără doctorat. Mi s-au luat și cursurile opționale, iar dacă vreun student vrea să-și ia lucrare de licență la mine este constrâns prin tot felul de mijloace să renunțe.
Când am fost invitat de către absolvenți, acum doi ani, să țin un curs festiv, mi s-a comunicat de la secretariatul facultății că s-a interzis de către domnișoara-decan orice manifestare de acest tip.
Dl. Ciupină a încurajat dezavuarea mea de către actuala conducere a Facultății de litere, nu numai prin faptul că nu a impus, ca rector, să mi se redea cursurile fundamentale pe care le aveam în normă, dar a pus la cale diverse scenarii pentru a mi se desface din nou contractul de muncă. Printre altele, a luat în seamă tot felul de delațiuni făcute de persoane care n-au un statut universitar propriu-zis, soldate cu sancționarea mea cu un avertisment scris. Deși Colegiul de Onoare al Universității, în urma unei cercetări a faptelor "incriminate", a decis prin vot să mi se retragă sancțiunea, dl. Ciupină n-a pus în aplicare decizia acestui organism legal, așa cum cerea regulamentul universitar. Tot el, după ce l-am criticat într-o emisiune televizivă locală pentru salariul enorm pe care și-l atribuia, a instituit o comisie disciplinară care să mă pedepsească în mod exemplar. Astfel, în aceeași zi când eu eram întins pe masa de operație de la spitalul Fundeni, oamenii dlui Ciupină mă sancționau de zor în lipsă...

Spirit elitist vs spirit afacerist
- Mâine urmează alegerea formală a rectorului. De ce credeți că există o singură candidatură pentru ocuparea acestei poziții? Nu mai sunt aici, la Universitate, profesori de valoare care să intre într-o competiție onestă, pentru a-și asuma misiunea de conducere? Au fost ultimele mandate ale dlui Ciupină atât de merituoase încât să nu poată fi înlocuit?
- Așa cum am mai spus, după ce înainte de 1989 dl. Ciupină fusese doar președinte de sindicat și secretar pcr, din 1990 încoace s-a cățărat în funcții tot mai înalte și a fost prorector perpetuu până în 2004, când a tras sforile, împreună cu Bavaru, ca să fie ales rector. Acum vrea să fie rector perpetuu, deși conform legii nu mai are voie să candideze la vârsta de 67 ani. Mă întrebi de ce e unicul candidat? Fiindcă a reușit să-i "cumpere" pe eventualii pretendenți! Ca să fii rector, astăzi, într-o universitate din Europa, trebuie să ai o valoare recunoscută (pe plan național și internațional) în domeniul tău. Dar ce valoare poate să aibă dl. Ciupină care a devenit cu chiu cu vai profesor abia la 63 de ani? Nu numai că nu are nicio valoare profesională ca fizician, dar este și un ins meschin, care coboară în derizoriu noblețea comportamentului universitar. Dar ce să mai spun când aici, la Kustenge, totul este privit prin alte dioptrii axiologice...

- Cum vedeți viitorul Universității "Ovidius", ca unul care ați ctitorit-o?
- Viitorul Universității "Ovidius" va depinde, în principal, de etica profesională a celor antrenați direct în procesul instructiv-educativ. Învăță-mântul universitar adevărat presupune o anumită vocație competitivă, bazată pe un spirit elitist și nu pe unul "afacerist". Atunci când va dispărea mentalitatea "sindicalistă" cultivată de dl. Ciupină, sunt convins că generațiile tinere vor deveni conștiente de responsabilitatea lor axiologică, ridicând cota universitară constănțeană la nivelul academic cerut de apartenența noastră la Uniunea Europeană. La fel, cred că Facultatea de litere trebuie să se emancipeze, în sfârșit, de hegemonia agresivă a celor de la engleză pentru a intra într-o normalitate inevitabilă.