Astăzi, la Constanța, de la ora 18, FC Farul - CS Otopeni

"Rechinii" vor să încheie turul cu 19 puncte

590

Articole de la același autor

După succesul reconfortant de la Mediaș, Farul speră să mai învingă o contracandidată la retrogradare și să intre în vacanță încrezătoare, cu 19 puncte și -8 la "adevăr".

Până la partida din deplasare, cu Gaz Metan, o echipă cu care "rechinii" își dispută rămânerea în prima ligă, Farul nu mai bătuse de 10 etape în campionat și ajunsese pe loc retrogradant, cu -11 la "adevăr".
Astfel că succesul cu 1-0 a picat cum nu se poate mai bine, i-a scos pe constănțeni din zona minată și le-a ridicat moralul. Fariștii sunt hotărâți ca, vineri, la Constanța, să mai dea o lovitură și să învingă și CS Otopeni (locul 17, 9 puncte, -15 la "adevăr"), o altă rivală din zona fierbinte, salvând cât de cât turul pe final. "Rechinii" ar acumula 19 puncte și și-ar păstra pasivul de -8, având astfel condiții mai prielnice pentru abordarea returului.
"Am avut multe probleme în prima parte a campionatului. Ne-a îngrijorat în mod deosebit inconstanța apărării. Precizez însă că momentul defensiv trebuie tratat de toată echipa, nu doar de fundași. Apoi, am avut foarte multe gafe individuale. S-au pierdut astfel puncte prețioase, dar sunt regrete tardive. Pe viitor, încercăm (și sper să și reușim) să evităm aceste aspecte, care ne-au dus într-o situație aproape disperată, când eram pe -11. Lovitura de la Mediaș e pentru noi un enorm balon de oxigen, mai ales că am reușit să coborâm Gaz Metan pe -9 la «adevăr», iar noi să urcăm pe -8", a declarat Ion Marin, antrenorul principal al Farului.

Echipa probabilă a Farului: 1. Curcă (cpt.) - 2. Farmache, 23. Pătrașcu, 4. Rastovac, 27. Maxim - 8. Cruceru - 7. Băcilă, 18. Voiculeț, 20. Rusmir, 77. L. Pârvu - 13. Chico.
Arbitrează Andrei Ioniță; asistenți, Nicolae Marodin, Iulian Radu (toți, din București); rezervă, Cristina Dorcioman (Câmpulung); observatori, Octavian Goga (Brașov), Constantin Ștefan (București).
Meciul începe la ora 18 și este transmis în direct de GSP TV. Biletele costă 10 lei (la peluze) și 25 lei (la tribunele 1 și 2).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.1337 secunde