Concurs Ringul constănțean al Bursei de Mărfuri, ocolit de administrațiile locale și județene

244

Articole de la același autor

În urmă cu un an și jumătate, terminalul constănțean al Bursei Române de Mărfuri (BRM) se afla lunar între primele trei din țară, ca volum al tranzacțiilor. Acum situația s-a schimbat, terminale din alte județe depășindu-l pe cel constănțean.
Nu este însă vorba de o scădere a volumului tranzacțiilor, după cum spune Doru Sabău, directorul executiv al terminalului: "La Constanța, tranzacțiile se desfășoară într-un ritm constant. Celelalte terminale au crescut totuși, în principal datorită tranzacțiilor derulate de primării și consiliile județene. La noi există o reticență din partea administrațiilor locale și consiliului județean. De aceea am rămas la același nivel".
Mărfurile și serviciile tranzacționate se înscriu în trendul național, "vedete" fiind motorina, cheresteaua, cerealele, serviciile de pază și lucrările de construcții. "În ultima perioadă, tranzacțiile cu motorină s-au diminuat ușor, crescând cele cu materiale de construcții și racorduri electrice", mai spune Doru Sabău.
În acest an însă, motorina a înregistrat o creștere cu 50% a valorii de tranzacționare, pe fondul intensificării activităților economice și industriale.
În primele șase luni, valoarea afacerilor cu materiale de construcții, încheiate în ringul BRM, a fost trei ori mai mare comparativ cu intervalul similar din 2007, ajungând la 4,4 milioane euro.
După cum explica recent Radu Popa, șeful BRM, piața construcțiilor nu încetinește, ci doar piața imobiliară stagnează: "Se derulează în continuare proiecte importante, de utilitate economică, industriale și de infrastructură. În ringul materialelor de construcții, cel mai bine merg produsele pentru infrastructură, respectiv bitumul, asfaltul, nisipul sau piatra spartă".
În ringul cerealelor, toamna va aduce schimbări majore, datorită înființării fondului de garantare a depozitelor.
Silozurile și celelalte unități de depozitare vor da fermierilor un "warrant" (certificat de stocare), document care are titlu de valoare mobiliară și poate fi tranzacționat la BRM sau pus drept garanție la bancă.
"Este o măsură care îi avantajează pe producătorii agricoli, întrucât ei pot acum să își finanțeze mai repede producția pentru anul viitor. În plus, au și un titlu de valoarea care este oricând vandabil. În acest mod, piața cerealelor se va regla cât de curând", se arată într-un comunicat oficial al BRM.
De la 1 august, Bursa Română de Mărfuri a început să emită și cotații pentru grâu, floarea-soarelui, porumb și rapiță. De asemenea, contractele vor fi standardizate.
"Vrem ca tranzacțiile să aibă ritmicitate. Prin standardizarea contractelor vom avea, în sfârșit, o piață adevărată", încheie Radu Popa.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8522 secunde