"Roma pride", manifestație pentru demnitatea romilor

497
2

În mai multe capitale europene s-a organizat sâmbătă, pentru prima dată, la inițiativa unor asociații ale romilor sau antirasiste, un marș al "mândriei romilor" (Roma Pride). Mai multe sute de persoane au participat sâmbătă la Paris la acest eveniment, al cărui scop a fost să promoveze, prin concerte, cultura romilor și a nomazilor și să denunțe rasismul și discriminările la adresa acestora, relatează AFP. Organizatorii, printre care SOS Rasism și Uniunea franceză a asociațiilor de țigani (UFAT), au cerut, de asemenea, ca "libertatea de circulație să fie respectată pentru toți europenii". Prima ediție a "Roma pride" se desfășoară simultan în mai multe țări europene, printre care Norvegia, România, Italia, Bulgaria și Danemarca. La sfârșitul lunii septembrie, Human Rights Watch și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu tratamentul aplicat romilor în Franța, care îi "expulzează masiv" pe romii originari din Europa de Est instalați pe teritoriul ei, cerându-i Comisiei Europene să "examineze cu atenție" această politică de îndepărtare a romilor.



Comentează știrea

admirator
3 octombrie 2011
si marsuri

pentru mandria romanilor, cind?

Andy
3 octombrie 2011
14

dar marșuri împotriva lor? când?

Articole pe aceeași temă

Vineri, 30 Septembrie 2011
Stire din Actual : Hong Kongul, paralizat de taifunul Nesat
Pagina a fost generata in 0.9196 secunde