România, locul doi în lume la infracționalitatea online

282

Articole de la același autor

Încă un capitol la care România este din nefericire fruntașă: infracționalitatea online, comentează hit.ro. Potrivit unui raport Symantec, țara noastră ocupă primul loc în Europa la găzduirea serverelor prin care se vând bunuri obținute din infracțiuni online. Clasamentul mondial este condus de Statele Unite, România fiind situată pe locul II, cu 13% din serverele prin intermediul cărora se desfășoară activități infracționale. Valoarea totală a bunurilor oferite la vânzare în această economie subterană, conform studiului Symantec, se ridică la peste 276 milioane de dolari.
"Recomandarea pe care o facem corporațiilor este să folosească un sistem de filtrare al mailurilor, să folosească un sistem de Data Lost Prevention, adică un sistem de prevenire al scurgerilor de informații din interior spre exterior, și să nu utilizeze softuri piratate", a declarat Gabriel Tomescu, Country Manager Symantec. Tomescu susține că hackerii atacă foarte repede și știu să-și facă pierdute urmele în spațiul online.
"Din momentul în care informațiile despre un credit card sunt furate, durează 15 minute până când banii sunt luați din acel cont", a mai adăugat Gabriel Tomescu.
Raportul a fost realizat pe baza datelor colectate de STAR (Symantec’s Security Technology and Response) de pe serverele economiei subterane, în perioada 1 iulie 2007 – 30 iunie 2008.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6305 secunde