Rusia va cere ONU, în 2012, extinderea frontierelor sale în zona arctică

392
Rusia va cere ONU, în 2012, extinderea frontierelor sale în zona arctică - rusia-1309964908.jpg
Rusia va solicita, în 2012, Organizației Națiunilor Unite extinderea frontierelor în Arctica, regiune bogată în hidrocarburi, a declarat, ieri, vicepremierul rus Serghei Lavrov, potrivit Agerpres.
"Sper că anul viitor vom prezenta comisiei ONU o cerere fundamentată științific privind extinderea frontierelor platoului nostru continental în Arctica" , a declarat Serghei Lavrov.
Oficialul rus a amintit că recent a început a doua expediție care-și propune să argumenteze pretențiile Rusiei privind lărgirea platoului continental în Arctica. El a precizat că expediția este dotată cu echipamente moderne, "cu toate cele necesare unei fundamentări științifice". Prima expediție în acest scop s-a desfășurat anul trecut.
Președintele rus Dmitri Medvedev declara în septembrie 2010 că zona arctică este de o importanță strategică pentru Rusia, urmând să devină principala bază de resurse naturale a țării în secolul XXI. Potrivit estimărilor experților, platoul continental al zonei arctice ar putea conține aproximativ un sfert din totalul rezervelor de hidrocarburi din lume. Utilizarea acestor resurse garantează securitatea energetică a Rusiei, în general, spunea Medvedev.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5451 secunde