Schimbare de putere în Polonia. Conservatorii au câștigat majoritatea absolută

78
Schimbare de putere în Polonia. Conservatorii au câștigat majoritatea absolută - media144584025935473700-1445844978.jpg

Articole recomandate

Conservatorii catolici eurosceptici, partidul Lege și Justiție (PiS, opoziție) condus de Jaroslaw Kaczynski, fratele geamăn al fostului președinte Lech, au obținut majoritatea absolută în alegerile parlamentare din Polonia, potrivit previziunilor anunțate de trei canale de televiziune duminică noapte și citate de AFP și Reuters.

Potrivit acestor previziuni comune pe baza unui exit-poll, Lege și Justiție obține 39,1% din voturi, reprezentând 242 de locuri de deputați din 460. Liberalii centriști Platforma Civică (PO) a prim-ministrului în exercițiu Ewa Kopacz au obținut 23,4%, adică 133 de locuri, notează Agerpres.

Mișcarea antisistem a rockerului Pawel Kukiz se plasează a treia cu 44 de mandate, Partidul Nowoczesna (Modern) al neoliberalului Ryszard Petru are 22 de mandate și partidul țărănesc PSL, aliat al liberalilor care își încheie mandatul, 18.

În primele sale comentarii, Jaroslaw Kaczynski a subliniat că este pentru prima dată în istoria Poloniei de la căderea comunismului când un partid ar guverna singur această țară și a spus că vrea "să întindă mâna" partidelor care ar vrea să colaboreze cu PiS.

La rândul său, prim-ministrul în exercițiu Ewa Kopacz și-a recunoscut înfrângerea, dar a reamintit că partidul ei "nu a pierdut în ultimii opt ani".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9855 secunde