Se confirmă retragerea SUA din Tratatul INF, acuzată fiind Rusia
Articole recomandate
Pericol uriaș în Slănic Prahova: O stradă s-a surpat și sute de oameni riscă să rămână fără locuințe
25 Aprilie 2024
Raportul Departamentului de Stat al SUA pe 2023: Spitalele, poliția și vămile din România, afectate de corupție
24 Aprilie 2024
Eveniment fericit în familia Simion. Liderul AUR a devenit tătic
24 Aprilie 2024
SUA au confirmat, vineri, retragerea oficială din Tratatul privind Forțele Nucleare Intermediare (INF), acuzând din nou Rusia de încălcarea acestui pact bilateral emblematic, încheiat la sfârșitul Războiului rece, și insistând că Moscova este "singura responsabilă" de încetarea acestuia, informează AFP.
"Retragerea SUA conform art.XV din Tratat intră în vigoare astăzi (vineri), întrucât Rusia nu a revenit la respectul total și verificat al pactului", a declarat într-un comunicat șeful diplomației americane Mike Pompeo, din Bangkok, unde participă la un summit regional.
Moscova a preluat inițiativa și a anunțat anterior (vineri dimineața) încetarea existenței Tratatului INF "la inițiativa" SUA. În același timp, Rusia, care și-a suspendat participarea la acest pact, considerat cheia de boltă a securității europene timp de decenii, a propus SUA și NATO "un moratoriu" asupra desfășurării de arme cu rază intermediară.
Washingtonul și-a suspendat participarea la Tratatul INF la începutul lunii februarie, acuzând Rusia că a dezvoltat un sistem de rachetă ce încalcă prevederile pactului. Această suspendare a deschis o perioadă de tranziție de șase luni care se încheie vineri cu retragerea americană pur și simplu, tratatul încetându-și existența. Tratatul INF, care a dus la eliminarea unei întregi serii de rachete cu capacitate nucleară și rază intermediară de acțiune (de la 500 la 1.500 km) a permis eliminarea rachetelor SS20 rusești și a Pershing-urilor americane desfășurate în Europa.
Washingtonul reproșează Moscovei dezvoltarea rachetei 9M729, care reprezintă potrivit acestuia o "amenințare directă" la adresa americanilor și a aliaților lor, în timp ce Rusia susține că racheta sa nu depășește 480 km și deci nu încalcă prevederile tratatului. Secretarul de stat american a adăugat că autoritățile ruse nu au profitat, în cursul ultimelor șase luni, de ultima șansă de a salva tratatul. Numeroase discuții între cele două puteri rivale s-au încheiat fără succes din februarie. Încetarea existenței Tratatului INF riscă să declanșeze o nouă cursă a înarmărilor, notează AFP.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Vineri, 02 August 2019
Vineri, 02 August 2019
Joi, 01 August 2019
Miercuri, 31 Iulie 2019
Miercuri, 31 Iulie 2019
Marţi, 30 Iulie 2019
Marţi, 30 Iulie 2019
Luni, 29 Iulie 2019
Vineri, 26 Iulie 2019
Marţi, 30 Iulie 2019