Senatorul Bernie Sanders, candidat oficial la Casa Albă

72
Senatorul Bernie Sanders, candidat oficial la Casa Albă - berniesandersap-1432710420.jpg

Articole recomandate

Senatorul american Bernie Sanders și-a oficializat marți candidatura pentru învestitura democrată la alegerile prezidențiale din 2016, reiterându-și criticile împotriva unui sistem economic care creează prea multe disparități între bogați și săraci, relatează Agerpres.ro.



Bernie Sanders, care lansase deja la sfârșitul lunii aprilie o campanie de stânga, a explicat în cursul unui eveniment în Vermont (stat în nord-estul SUA) că va candida oficial.

'Acest tip de economie trucată nu este ceea ce America ar trebui să fie', a explicat senatorul, care se descrie ca fiind socialist.

Politicianul de 73 de ani, puțin cunoscut în afara cercurilor politice și a statului Vermont, devine astfel cel de-al doilea candidat democrat la învestitură, după Hillary Clinton, considerată mare favorită.

Bernie Sanders afirmă că așteaptă cu nerăbdare o confruntare cu dna Clinton, el fiind candidatul 'împotriva milionarilor și miliardarilor' care denunță de ani un sistem economic 'imoral'.

'99% dintre toate veniturile generate în această țară ajung la cei mai bogați 1% din populație', a lansat el într-o recentă conferință de presă la Washington.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9581 secunde