Studiu: Testele antigen, mai precise decât se credea
Articole de la același autor
Vești bune pentru părinți! 2.500 lei ca să stea acasă cu copilul
29 Septembrie 2021
Dr. Adrian Marinescu, despre sfârşitul pandemiei COVID: „După această iarnă, dispare. Sezonul rece e ultima strigare"
19 Septembrie 2021
Tineri însurăței originali. Cum s-au răzbunat pe cei care au spus că vin la nuntă, dar au chiulit
12 Septembrie 2021
Ambasada Suediei, replică amuzantă după ce preşedintele Iohannis i-a îndemnat pe români să joace golf
19 Septembrie 2021
Testele rapide antigen efectuate acasă pentru detectarea COVID-19 sunt mai precise decât se credea şi sunt eficiente pentru a detecta persoanele care pot transmite cu uşurinţă COVID-19.
Cel puțin asta suțin experţii de la University College London (UCL), relatează Agerpres.
În opinia cercetătorilor, persoanele al căror rezultat este pozitiv după efectuarea testului antigen (LFT) trebuie să "aibă încredere" în acest rezultat şi "să rămână acasă".
Potrivit Realitatea.net, după declanşarea pandemiei la începutul anului 2020, aceste teste nu erau bine văzute considerând că sunt mai puţin precise comparativ cu testele PCR, mult mai costisitoare şi care se realizează în laborator.
Autorităţile sanitare britanice recomandă efectuarea unui test PCR, după un rezultat pozitiv la testul LFT realizat acasă, pentru a confirma dacă este COVID-19.
Cercetarea, dată joi publicităţii, a fost condusă de Irene Petersen, de la University College London.
Potrivit studiului, testele rapide antigen sunt 80% eficiente în detectarea infecţiei COVID-19 şi detectează în peste 90% din cazuri când o persoană este infectată.
Testele sunt "un instrument al sănătăţii publice foarte util" pentru a frâna răspândirea bolii COVID-19, susţin experţii.
Aceste teste sunt utilizate pe scară largă acasă, la locul de muncă şi în şcolile britanice.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Duminică, 10 Octombrie 2021
Luni, 02 August 2021
Joi, 07 Octombrie 2021