Studiu: Vaccinul Moderna produce de două ori mai mulți anticorpi decât Pfizer

363
Studiu: Vaccinul Moderna produce de două ori mai mulți anticorpi decât Pfizer - vaccin-1630566227.jpg

Articole recomandate

Vaccinul anti-COVID produs de Moderna generează de peste două ori mai mulţi anticorpi decât serul dezvoltat de alianța Pfizer-BioNTech, arată un studiu care a comparat răspunsul imunitar în urma inoculării, scrie Bloomberg.


Acesta  este printre primele studii care compară nivelul anticorpilor produși de cele două vaccinuri. Cercetătorii nu au examinat dacă diferențele privind cantitatea de anticorpi duc și la o eficacitate în timp diferită a celor două seruri, care au fost eficiente cu mai mult de 90% în studiile clinice din etapa finală.


În cadrul acestui studiu participat aproape 1.600 de angajaţi ai unui mare spital din Belgia, iar mostrele lor de sânge au fost examinate după o perioadă de 6 până la 10 săptămâni după vaccinare. Participanții nu au fost infectați cu coronavirus înainte de vaccinare.


Nivelul anticorpilor în cazul angajaților vaccinați cu două doze din serul Moderna a fost în medie de 2.881 de unităţi per mililitru, în comparaţie cu un nivel mediu de 1.108 unităţi per mililitru în cazul vaccinului Pfizer. Rezultatele acestui studiu,  publicat luni într-o scrisoare trimisă către Journal of the American Medical Association, sugerează că diferențele privind nivelul de anticorpi s-ar putea explica prin faptul că vaccinul Moderna conţine o cantitate mai mare de substanţă activă – 100 de micrograme, versus 30 de micrograme în cazul Pfizer-BioNTech, precum și intervalul mai mare până la rapel - de patru săptămâni la Moderna, față de trei săptămâni în cazul Pfizer.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7023 secunde