SUA / Jimmy Carter nu mai are nevoie de tratament împotriva cancerului

137
SUA / Jimmy Carter nu mai are nevoie de tratament împotriva cancerului - jimmycarter-1457372605.jpg
Fostul președinte american Jimmy Carter, în vârstă de 91 de ani, a anunțat că tratamentul urmat împotriva cancerului a dat rezultate și nu trebuie continuat, informează Agerpres.ro.



Cel de-al 39-lea președinte al SUA a dezvăluit, în luna august a anului trecut, la o emoționantă conferință de presă, că medicii îi descoperiseră patru mici melanoame pe creier și că trebuia să radioterapie.

Tratamentul "a funcționat foarte bine", a declarat el duminică, la biserica baptistă Maranatha din Plains (Georgia, sud), orașul său natal. "După ultimul RMN, medicii au decis că nu mai am nevoie de tratament, așa încât îl termin", a mai spus, zâmbitor, în aplauzele asistenței.

Jimmy Carter, care a fost șeful Administrației SUA între 1977 și 1981, este unul din cei patru foști președinți americani în viață, alături de Bill Clinton, George Bush tatăl și fiul acestuia, George W.Bush.

După severa înfrângere în fața republicanului Ronald Reagan în 1981, democratul Jimmy Carter a militat pentru pace, efectuând o serie de misiuni umanitare și de mediere, din Cuba în Coreea de Nord și Etiopia. În anul 2002, a primit Premiul Nobel pentru Pace.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7724 secunde