Theresa May încearcă să treacă a treia oară acordul pentru Brexit
Articole recomandate
Jaf de 175.000 de euro, comis de trei români în cimitirele din Franţa. Metoda prin care acţionau
28 Aprilie 2024
400 de tone de alimente sunt în drum spre Gaza. O navă cu ajutor umanitar a plecat din Cipru
28 Aprilie 2024
Plângere la CNCD împotriva premierului Marcel Ciolacu. Este acuzat de „discriminarea moldovenilor”
28 Aprilie 2024
Tornade impresionante lovesc centrul Statelor Unite!
27 Aprilie 2024
Theresa May se va prezenta a treia oară în fața Camerei Comunelor cu acordul pentru Brexit. Înainte de vot, premierul britanic amenință că dacă nu va primi voturile necesare, Marea Britanie nu va mai ieși din Uniunea Europeană.
În contextul votului programat pe 20 martie, opoziția laburistă britanică va forța supunerea la vot a unei moțiuni de cenzură în cazul în care acordul de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană nu va obține numărul necesar de voturi. "Am avut deja o moțiune de cenzură. Se pare că guvernul își va prezenta din nou propunerile în parlament în săptămâna care vine. Presupun că va fi înfrânt din nou, întregul proces pe care îl conduce este contracronometru. Cred că în acel moment o moțiune de cenzură ar fi potrivită. Și atunci va trebui să spunem că trebuie să aibă loc alegeri generale, a declarat Jeremy Corbyn, președintele Partidului Laburist.
Între timp, într-un editorial publicat în Sunday Telegraph, Theresa May scrie că "Nu este un deznodământ ideal – am fi putut și ar fi trebuit să părăsim UE pe 29 martie. Însă este ceva ce poporul britanic ar accepta dacă ar duce la livrarea Brexitului. Alternativa, dacă parlamentul nu va aproba acordul, ar fi mult mai rea". Vorbind despre ceea ce ar urma să se întâmple în cazul respingerii acordului pentru a treia oară, May scrie: "Dacă propunerea ar fi să o luăm de la capăt și să negociem un nou acord, acest lucru ar însemna o amânare mult mai lungă – care va obliga aproape sigur Regatul Unit să participe la alegerile europarlamentare din mai". Despre tentativele de a convinge suficienți parlamentari să-i voteze acordul, premierul a precizat: "Știu că voi fi nevoită să fac mai multe pentru a-i convinge pe alții, precum și pe cei de la DUP (Partidul Unionist Democrat – Irlanda de Nord), dacă doresc să am succes în a găsi o majoritate pentru a susține acordul. Acesta rămâne scopul meu. Este singura cale de a ieși din impasul actual"
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Vineri, 22 Februarie 2019
Luni, 18 Februarie 2019
Marţi, 18 Decembrie 2018
Miercuri, 12 Decembrie 2018
Miercuri, 26 Septembrie 2018
Luni, 10 Septembrie 2018
Duminică, 15 Iulie 2018
Miercuri, 30 Mai 2018
Sâmbătă, 03 Noiembrie 2018