UE aprobă instituirea controalelor sistematice la frontierele externe

108
UE aprobă instituirea controalelor sistematice la frontierele externe - uniune-1488896512.jpg

Articole recomandate

Consiliul Afaceri Generale al UE a aprobat marți modificarea codului frontierelor Schengen, astfel încât vor fi introduse controale obligatorii pentru toate persoanele care trec frontierele externe ale acestui spațiu de liberă circulație, inclusiv pentru cetățenii europeni din statele membre Schengen, care în prezent sunt scutiți de aceste controale, transmite Agerpres.ro.



Măsura se va aplica la toate frontierele — terestre, aeriene și maritime — și va obliga statele care fac parte din Schengen să controleze sistematic toate persoanele care trec frontiera externă atât la intrare, cât și la ieșire.

Comisia Europeană a propus cu un an în urmă instituirea acestor controale, în cadrul măsurilor de prevenire a riscurilor teroriste și de sporire a securității publice.

Consiliul UE și Parlamentul European au ajuns luna trecută la un acord pe această temă, iar decizia a fost validată marți de statele membre în cadrul Consiliului Afaceri Generale al UE.

Noua reglementare prevede și posibilitatea instituirii unor excepții, atunci când controalele pot afecta semnificativ fluxurile la frontierele terestre sau maritime.

Această revizuire a codului frontierelor Schengen va intra în vigoare la 20 de zile după publicarea ei în Monitorul Oficial al UE.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.4322 secunde