Într-o singură zi,

Un băiețel de șapte ani din Londra a strâns 57.000 de euro pentru supraviețuitorii cutremurului din Haiti

2044
Un băiețel de șapte ani din Londra a strâns 57.000 de euro pentru supraviețuitorii cutremurului din Haiti - 5f310493d17ffdea442a5550a3536d9b.jpg
Potrivit HotNews, un băiețel în vârstă de șapte ani din Marea Britanie a reușit să strângă zeci de mii de lire sterline, într-o singură zi, pentru supraviețuitorii cutremurului din Haiti, transmite abs-cbnnews.com. Charlie Simpson a adunat peste 50.000 de lire sterline (57.000 de euro) după ce a organizat o plimbare cu bicicleta într-un parc.
Charlie își propusese să strângă 500 de lire pentru fondul UNICEF circulând cu bicicleta opt kilometri în jurul unui parc din Londra. Eforturile sale au inspirat însă sute de oameni, care au donat bani online.
Așa cum se arată pe HotNews, Charlie a declarat că a decis să organizeze strângerea de fonduri după ce a văzut imaginile șocante cu copiii haitieni scoși în viață de sub dărâmături. "M-am gândit pur și simplu ca a fost trist când am văzut imaginile acelea la TV", a spus băiatul. Mama sa, Leonora, l-a ajutat să completeze un document tip pentru sponsorizare, care s-a răspândit cu repeziciune pe Internet. "Charlie a pus mult suflet în asta și s-a gândit că trebuie făcut ceva", a spus mama lui, care a adăugat că "ceea ce a început ca o scurtă plimbare în jurul parcului, împreună cu tatăl său, s-a transformat în ceva mult mai mare. Încă nu ne vine să credem!". Cei aflați în parc l-au aplaudat și încurajat pe Charlie în timpul cursei.
Donațiile strânse de Charlie cu ajutorul site-ului JustGiving vor ajunge la UNICEF. Oficialii organizației au declarat
că este prima dată când cineva a strâns 50.000 de lire sterline într-o singura zi.
"Este întotdeauna o încântare când un copil răspunde la apelurile noastre și este un moment special când un băiat din Marea Britanie întinde mâna copiilor din Haiti", a declarat un purtător de cuvânt al UNICEF, Michael Newsome, precizează HotNews.
Seismul de 7.0 grade pe scara Richter, care s-a produs la 12 ianuarie în Haiti, a provocat moartea a peste 100.000 de persoane și rănirea altor sute de mii. Peste 120 de persoane, între care mulți copii, au fost scoase în viață de sub dărâmături de echipele de salvare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7986 secunde