Un imobil de pe bulevardul Mamaia, motiv de râcă între două familii

746

Articole de la același autor

O chitanță de mână încheiată acum 50 de ani, dar pierdută de-a lungul timpului, poate lăsa în stradă vreo 12-13 persoane. Este vorba de câteva familii care locuiesc într-un imobil de pe bulevardul Mamaia, în zona Universității. Pentru casa respectivă au ajuns să se judece atât o serie de moștenitori, cât și Primăria Constanța, care nu ratează nicio ocazie de a mai trece în "colecția" proprie un nou teren într-una din zonele cele mai bănoase ale Constanței.

Ali Nurten și Ali Sali locuiesc pe bulevardul Mamaia nr. 153 de când se știu. "De peste 50 de ani, părinții noștri și noi locuim la această adresă. Cel care avea imobilul se numea Dumitru Cazacu și locuia la Azilul de Bătrâni, unde s-a și stins din viață. El s-a înțeles cu părinții noștri, care au plătit la vremea respectivă o sumă de bani, și le-a dat acceptul să construiască pe o suprafață de aproximativ 75 de metri pătrați din curtea imobilului.
S-a încheiat o chitanță de mână pentru terenul în discuție, între bătrân și părinții noștri, dar care s-a pierdut în timp, alături de alte înscrisuri.
De regulă, în imobilul d-lui Cazacu, la parter sunt trei camere și hol, au locuit 10-15 persoane, părinți, copii căsătoriți, nepoți ș.a.m.d.
Acest spațiu există și în momentul de față, dar în corpul I de casă.
În 1990, am făcut eforturi și împrumuturi la rude și am ridicat, cu acordul proprietarului (respectiv a domnului Cazacu), o clădire nouă, parter, cu două camere, hol și baie, și etaj la fel, dar care este și în ziua de azi nefinisat" - spun membrii familiei Ali în cadrul procesului în care încearcă să convingă instanțele de judecată să nu fie aruncați în stradă.

Sentință judecătorească doar pentru un corp de casă
În urmă cu vreo patru ani s-a ivit o familie de moștenitori. Numeroasa familie Ali a încercat să ajungă la o înțelegere cu aceștia, eliberând imobilul pretins a fi în proprietatea lor.
A urmat o acțiune în instanță, prin care moștenitorii au câștigat, dar doar o parte din imobil.
"Deși construcția nouă făcută pe cheltuiala noastră, în care locuim 12-13 persoane, este alta decât cea solicitată de pârâți, se solicită să fim dați afară din imobil. Chiar dacă am încercat să demonstrăm în instanță că, în fapt, acum, există două corpuri de casă, fiecare având intrări separate, iar moștenitorii au obținut în instanță, prin hotărâre judecătorească, un imobil cu trei camere, nu unul de șase, așa cum este în realitate, nimeni nu ne-a dat încă dreptate" - spun membrii familiei Sali.
Ali Nurten și Ali Sali recunosc că au construit abuziv cel de-al doilea corp de casă, dar au depus pe masa judecătorilor înscrisuri din care demonstrau că au devenit proprietarii acestuia.

Primăria Constanța își bagă și ea coada
La data de 18 noiembrie 1991, Primăria Constanța a solicitat demolarea construcției, acțiunea respectivă făcând, la scurt timp, obiectul dosarului nr. 12.145/1991 al Judecătoriei Constanța.
Pentru că reprezentanții Primăriei cunoșteau situația familiilor cu pricina nu au mai insistat în acțiunea lor. Așa se face că solicitarea respectivă s-a perimat, iar prin sentința civilă nr. 12342 din 17 noiembrie 2003, conform Legii nr. 50/1991 art. 26, după trecerea a doi ani de la comiterea faptei, s-a prescris orice sancțiune existentă, iar construcția, acum, este ca și când ar fi fost construită legal.
Pe de altă parte, Primăria Constanța (cu conducerea sa din prezent, care își face campanie electorală cu promisiuni privind locuințele) atacă și ea, trimițând, via poștă, procese-verbale pentru amendarea unei construcții ridicate cu mai bine de zece ani în urmă, când angajații ei ar trebui să știe că după doi ani de la comiterea faptei dreptul de a constata astfel de fapte se prescrie.
O poveste complicată, care ar fi de dorit să fie rezolvată amiabil, sau măcar de instanțele de judecată. Dar ele nu fac decât să țină în șah atâtea suflete, care stau cu frica în sân că vor fi date afară din casa ridicată prin forțe proprii.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.3167 secunde