De Ziua Minorităților Naționale,

Concurs Viața comunităților etnice din Dobrogea, pe scena Teatrului Elpis

403

Articole de la același autor

În spiritul multiculturalității și al armoniei interetnice, Teatrul Elpis a fost duminică seara gazda unei serii de manifestări dedicate Zilei Minorităților Naționale, zi care se celebrează an de an la data de 18 Decembrie. Evenimentul a fost organizat de către Reprezentanța Teritorială Constanța a Departamentului pentru Relații Interetnice (DRI) din cadrul Guvernului României.
Ziua Minorităților Naționale a fost instituită oficial și în România în 1998. La 18 decembrie 1992, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat "Declarația cu privire la drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale, etnice, lingvistice și religioase".
"Această zi este o recunoaștere a statutului de care se bucură minoritățile naționale în România. Și anul trecut, și anul acesta am încercat să organizăm evenimente prin intermediul cărora să promovăm tinerele speranțe. Vrem să îmbinăm modernismul cu tradițiile astfel încât nici unul dintre cele două să nu piardă teren, ci să fie complementare", a declarat reprezentantul DRI pentru zona de sud-est a țării, consilierul superior Aidun Curt Mola, referindu-se astfel la manifestările organizate, cu ocazia acestei zile, la Constanța. De altfel, DRI organizează la Constanța evenimente dedicate acestei sărbători încă de la instituirea oficială a Zilei Minorităților Naționale.

EU-ETNICA
Anul trecut DRI a organizat, în premieră, un spectacol dedicat exclusiv tinerilor, reprezentanți ai diferitelor etnii, ei susținând o serie de demonstrații de îndemânare în diferite domenii. Anul acesta, manifestarea a fost marcată de un alt element de noutate, respectiv prezentarea filmului "EU-ETNICA", realizat de către Asociația "Cultura +" cu sprijinul DRI. Pe parcursul a aproximativ 30 de minute, documentarul prezintă frânturi din viața de zi cu zi a cinci comunități etnice din zona Dobrogei: grecii, turcii, tătarii, rușii-lipoveni și armenii.
Alegerea celor cinci nu a fost deloc întâmplătoare, de ele fiind direct legate originile ținutului dintre Dunăre și Marea Neagră. Filmul prezentat duminică seara este, de fapt, prima parte a unui proiect mai amplu, el continuând anul viitor cu prezentarea celorlalte comunități etnice.
"Este minunat dacă am avut și aprecierile publicului la final. Emoțiile cele mai mari au trecut acum, mai ales că am cules și părerile obiective ale unor specialiști… Trebuie să continuăm acest proiect cu partea a doua pentru a acoperi toată gama comunităților etnice.
Este o secțiune în viața minorităților naționale de aici. Vrem să rămână un document și așa cum noi astăzi ne bucurăm de fotografii vechi, imagini care stau mărturie a trecutului, tot astfel să se bucure și generațiile viitoare de acest film care își propune totodată și să îmbine modernismul cu tradițiile", a încheiat Aidun Curt Mola.
Manifestările dedicate Zilei Minorităților Naționale au continuat duminică seara cu un spectacol susținut, pe scena Teatrului Elpis de ansamblul "Elpis" al comunității grecești, ansamblul "Karadeniz" al Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR). Nu au lipsit nici instrumentele tradiționale daula și zurnaua. Selin Reșid, o tânără speranță a dansului ritmic constănțean, a încântat de asemenea, publicul prezent la eveniment.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7819 secunde