Virgil Popescu: Acordul Comisiei Europene pentru reactoarele 3 şi 4 permite demararea în forţă a parteneriatului cu americanii

Vineri, 20 Noiembrie 2020
355
Avizul Comisiei Europene pentru reactoarele 3 şi 4 permite demararea în forţă a acordului cu americanii şi permite atragerea de noi parteneri în proiect, a scris, vineri, pe Facebook, ministrul Economiei, Virgil Popescu, potrivit Agerpres.


El a arătat că Executivul european a aprobat vineri acordul parafat în Statele Unite ale Americii privind cooperarea în domeniul nuclear şi colaborarea pentru construirea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă şi lucrări de retehnologizare.


"Acceptul, care a venit de la Bruxelles, ne permite să demarăm în forţă relaţia cu partenerii americani şi să atragem alţi parteneri pentru o colaborare într-un consorţiu euroatlantic, Canada - Franţa. Pentru retehnologizarea Unităţii 1, pentru construirea reactoarelor şi pentru elaborarea proiectelor din domeniul energetic am obţinut în SUA finanţare de 7 miliarde de dolari", a susţinut Popescu.


Tehnologia de la Cernavodă va rămâne CANDU şi, aşa cum a anunţat premierul Orban de la Paris în urmă cu câteva săptămâni, există o foaie de parcurs în domeniul cooperării nucleare civile cu societăţi de renume din Franţa.


"Este o reuşită care va aduce nu doar securitate energetică în România, ci şi investiţii, locuri de muncă, antrenare pe orizontala economiei şi toate beneficiile care vin în urma unui parteneriat de o asemenea importanţă. Am avut dreptate să pariez pe potenţialul energetic al României, pe avantajele noastre competitive şi pe relaţia cu parteneri strategici importanţi şi relevanţi. Economia şi energia României sunt prea importante să fie lăsate pradă înţelegerilor făcute pe genunchi, pe interese politice 'la mica înţelegere', aşa cum au încercat guvernele trecute ale PSD. PNL începe un nou drum pentru economia şi energia românească şi, de data asta, vom face ce trebuie, cum trebuie!", a mai scris ministrul.


Pagina a fost generata in 0.228 secunde