Vladimir Putin a promulgat legea ce interzice propaganda homosexuală în fața minorilor

44
Președintele rus Vladimir Putin a promulgat legea ce interzice propaganda homosexuală în fața minorilor, care prevede pedepse cu amenzi și chiar cu închisoarea și este aplicabilă inclusiv în cazul străinilor, relatează AFP.

Anterior, legea, în care termenul "homosexualitate" este înlocuit cu "relații sexuale netradiționale", a fost votată aproape în unanimitate de Duma de Stat (Camera inferioară a Parlamentului), cu 436 de voturi "pentru", niciunul "împotrivă" și o singură "abținere".

Actul normativ este contestat de unii, cum este cazul secretarului general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, care consideră că prin prevederile acesteia se încalcă drepturile omului. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2762 secunde