Washingtonul, pregătit să colaboreze cu noul președinte sârb, Tomislav Nikolici

234
Washingtonul, pregătit să colaboreze  cu noul președinte sârb, Tomislav Nikolici - nikolici-1339598714.jpg
Statele Unite au declarat că sunt pregătite să colaboreze cu noul președinte sârb, naționalistul populist Tomislav Nikolici, având ca obiectiv pacea dintre Serbia și Kosovo, a cărui independență Belgradul nu o recunoaște.

"Mesajul nostru către Guvernul sârb este că vrem să colaborăm cu noul președinte și că vrem să vedem Serbia continuând să se deschidă către pluralism, să facă pace cu Kosovo și să depună eforturi pentru a rezolva disputele cu Priștina", a declarat Victoria Nuland, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat.

În timpul unei conferințe de presă alături de Nikolici, comisarul european pentru Extindere, Stefan Fule, a declarat, luni, că ameliorarea relațiilor cu Priștina este principala condiție de îndeplinit pentru ca Serbia să poată începe negocierile de aderare la Uniunea Europeană.

Serbia, care nu recunoaște independența provinciei Kosovo, proclamată în 2008 de către majoritatea albaneză, a obținut statutul de candidat pentru aderarea la UE în martie.

După alegerea sa de pe 20 mai, Nikolici a declarat că susține integrarea europeană a țării sale fără a abandona însă Kosovo.

Luni, la ceremonia de învestitură a lui Nicolici, nu au participat majoritatea șefilor de stat din regiune, după câteva apropouri controversate pe care el le-a făcut cu privire la conflictele care au afectat Balcanii în anii ’90.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.5752 secunde