Canicula, sistarea subvenționării și creșterea TVA au majorat facturile la energie electrică, au informat marți furnizorii de energie, avertizând că circa 1,3 milioane de gospodării au dificultăți la plata facturilor, însă nu toate vor beneficia de subvenția de 50 de lei de la stat.
Facturile de energie electrică aferente consumului din luna iulie și, parțial, din august reflectă o creștere față de perioadele anterioare. Potrivit Asociației furnizorilor de energie AFEER, această majorare este determinată de trei factori principali:
• Creșterea consumului înregistrat în perioada caniculară, generat de utilizarea intensivă a aparatelor de climatizare și a altor echipamente electrice menite să asigure confortul termic în contextul temperaturilor ridicate.
• Încetarea subvenționării prețului energiei electrice de la 1 iulie 2025, odată cu încheierea schemei de sprijin implementate de autorități în perioada noiembrie 2021 – iunie 2025.
• Majorarea cotei TVA de la 19% la 21%, aplicabilă începând cu 1 august 2025 tuturor facturilor emise după această dată.
„Este adevărat că facturile sunt mai mari față de cele obisnuite din ultimii ani. Încetarea subvenționării de către stat, consumul crescut cauzat de caniculă și majorarea TVA sunt cauzele directe ale acestei evoluții. Este important ca publicul să înțeleagă contextul complet al acestor schimbări", a declarat Laurențiu Urluescu, președintele AFEER.