Alegeri în Rusia. Singurul opozant în cursă, Boris Nadejdin, a depus semnăturile în sprijinul candidaturii sale

124
< 1 min citire
Alegeri în Rusia. Singurul opozant în cursă, Boris Nadejdin, a depus semnăturile în sprijinul candidaturii sale - 1-1706704383.jpg
Boris Nadejdin, singurul opozant faţă de războiul împotriva Ucrainei în cursă pentru preşedinţia rusă, a depus, miercuri, 31 ianuarie, semnăturile de susţinere necesare pentru înregistrarea candidaturii sale în vederea scrutinului prevăzut să aibă loc în 15-17 martie, informează agenţia AFP.
„Semnături predate”, a declarat un membru al Comisiei Electorale.
Puţin cunoscut marelui public, acest veteran al vieţii politice ruse, care pledează contra ofensivei împotriva Ucrainei şi denunţă deriva autoritară a lui Vladimir Putin, a suscitat un entuziasm neaşteptat în ultimele zile, zeci de mii de ruşi mobilizându-se pentru a-i susţine candidatura.
„Mulţumesc mult celor care au crezut în noi”, a declarat acest fost deputat liberal în faţa presei. „Totul s-a derulat bine”, a subliniat el, cu privire la strângerea a peste 100.000 de semnături în sprijinul său, pragul necesar pentru ca autorităţile să-i valideze candidatura.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0732 secunde